Cuvinte cu amandoua mainile (2010)

Cuvinte

cu amândouă

mâinile

Interviuri realizate la nivel online de
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

I

Teologie pentru azi

Bucureşti
2010'

întregul proiect al acestei cărţi a pornit
de la acest articol. . .

Cartea interviu

A 1

îmi place să fac interviuri pe orice temă cu oricine.

De aceea, dacă doriţi să facem un interviu, un al
doilea, al treilea, al 4-lea interviu, pentru ca să iasă o carte
de interviuri. . .le putem face, printre picături, prin email. . .cu
oricine doreşte.

Le strângem, le punem în carte, cărţi. . .şi sunt citite de
către toţi.

Dacă vă e greu să scrieţi. . .ne răspundeţi la întrebări în
format audio sau video şi facem... un DVD, două, nouă, de
interviuri.

Eu întreb. . .dv. răspundeţi!

Oricine doreşte: să ne anunţe si alături de emailul său,

5 55 1

un mic CV, ca să ştim cu cine vorbim. . .

Cartea sau DVD-ul Teologie pentru azi de interviuri
vor fi la nivel online şi se vor distribui gratuit.

Aviz oricui doreşte!

1 Articolul a fost publicat la nivel online pe data de 10 ianuarie 2010, la ora 20. 48.

Prima reacţie...

On 10/01/ 2010 at 9:43 PM Stârceanj Bogdan Sad: Editează ÎJ*^

O idee extraordinara Părinte!

Itiritirir îvotes

On 1 0/01 / 2010 at 9:43 PM Pr . Dori n Sad: Editează

...da, însă nu sunt doritori... pentru extraordinar!
###*# îVotes

t'.'.'!

Propuneri teme pentru interviuri

Bogdan Ioan Stârceanu (starceanu@gmail.com), 10
ianuarie 2010, 22. 30.

Părinte Dorin,

Vă propun, dacă doriţi, mai multe interviuri pe
diferite teme, asupra cărora mă ocup momentan:

1. Darwinismul: o paradigmă a societăţii
postmoderne, fals sau adevăr? (temă care se vrea a se
materializa într-o carte, o continuare sau reformulare a
lucrării de licenţă);

2. Alcătuirea reţelelor informatice: concepte
fundamentale (cum e structurat internetul, elemente de
routing-swiching, cum sunt structurate pachetele de
informaţii în internet până la cele mai mici detalii);

3. Specializarea sau ultraspecializarea versus
vederea holistică a lumii din perspectiva Sfinţilor Părinţi
(cum vedeau Sfinţii Părinţi - aici ne putem restrânge -
raportul dintre specific şi general);

4. De unde se începe programarea: noţiuni
fundamentale;

5. O vedere teologică asupra fizicii cuantice;

6. O scurtă explicaţie asupra crizei economice
actuale.

Mulţumim!
Bogdan Stârceanu.

Acelaşi, la 22. 36, în aceeaşi seară:

Părinte Dorin,

Mă gândeam ca fiecare interviu să înceapă cu
prezentarea surselor, ca apoi să se continue cu prezentarea
generală şi apoi a detaliilor şi.. .celelalte.

Bogdan Stârceanu

Acelaşi, în aceeaşi seară, la ora 22. 54.
Părinte Dorin,

După cum am citit în propunerea dumneavoastră este
necesară trimiterea unui CV.

Vă trimit şi eu unul. Din păcate îl am doar în limba
engleză.

M-am mai gândit şi la alte teme, care sa pună în
discuţie preocupări recente, cât şi competenţe câştigate
personal de curând:

1 . Utilizarea sistemelor Unix/Linux.

2. Alternative educaţionale: învăţare rapidă, citire
rapidă.

Mă iertaţi!
Bogdan Stârceanu

10 ianuarie 2010, 23. 25. ..21 ianuarie 2010, 10. 43
Cu Masterand Bogdan Ioan Stârceanu

- Vă propun un interviu netematic, domnule Bogdan
Stârceanu 2 ... pentru ca să nu fie obositor, dar care va îngloba,
în mare, toate temele propuse de dumneavoastră.

Şi aş începe cu întrebarea: De ce o societate
tehnologizată, ca a noastră... e atât de agresivă şi nu e
raţională, aşezată? De ce nu ştie să îsi găsească echilibrul?

- Pentru că echilibrul e în interior iar, pentru mulţi
dintre semenii noştri, în interior nu există nimic.

Tehnica, mania de a fi la modă, are în substrat dorinţa
de desăvârşire. Noi, oamenii, avem ceva ce ne poate deveni
iad sau rai, dorinţa după desăvârşire.

Eu cred, că în iad omul însetează după Dumnezeu, dar
nu are de unde să se sature.

Creşterea agresivităţii concomitent cu dezvoltarea
tehnicii vine tocmai din neputinţa omului de a găsi
împlinirea prin ea. Când există nebunie nu poate exista
raţiune, nu poate exista echilibru.

Echilibrul şi raţionalitatea/raţiunea nu pot fi
autonome, ci doar în şi cu Dumnezeu.

Asta este problema omului contemporan: nu poate
înţelege că a fi autonom înseamnă a fi mort. Tehnica îi dă,
ca un drog, aparenţa autonomicităţii, independenţei chiar şi
faţă de el însuşi, mai ales faţă de el însuşi.

în urma unui studiu recent al unor neurologi
americani s-a ajuns la concluzia că omul în faţa
televizorului, în timpul unui film, intră într-o fază de
semihipnoză, adică o stare de virtualitate nocivă (mai ales în
timpul unor filme).

Dar să nu fiu înţeles greşit: tehnica nu este rea în sine,
este doar o unealtă. Noi am devenit sclavii ei şi nu ştiu dacă
printr-o decuplare bruscă lucrurile s-ar îmbunătăţii. Trebuie
lucrat altfel.

Studiile mele recente în domeniul tehnicii
computerizate, mai ales în domeniul reţelisticii, m-a făcut să

2 A se vedea blogul său: http://starceanub.wordpress.com/.

înţeleg mai în amănunt raportul dintre tehnică şi suflet, în
drumul omului spre mântuire.

- Am văzut adesea în maşină o persoană... Ca. se
doreşte a fi o persoană. ..Şi informaţia ar fi sufletul acestei
maşini... Este o iluzie sau nu faptul că tehnica de proiectare a
maşinilor tehnologice face din ele un fel de creier vz«...care
vrea să ne ia locul?

- Nu cred că maşina poate fi o persoană. In foarte
multe manuale / cărţi de programare se începe cu
următoarea expresie: „Calculatorul e tâmp". El nu ştie decât
ceea ce îi dai tu să ştie, atâta tot.

Putem spune că o maşină este o extensie a omului. Ea
nu poate gândi de una singură, nu poate să facă lucrul ăsta.
Un calculator, spre exemplu, face calcule după nişte
algoritmi, pe care eu, omul, îi introduc în el.

Există, tot în programare, aşa numitele expresii, care
trasează linia unei propoziţii: dacă x este adevărat, atunci se
se acţionează după un anumit pattern, dacă nu, îţi returnează
eroare.

Există o ramură a ştiinţei care se ocupă cu inteligenţa
artificială. Inteligenţa artificiala nu are nimic în comun cu
ceea ce noi înţelegem prin termenul de conştiinţă-persoană,
chiar daca foloseşte un limbaj asemănător.

Din păcate, Părinte, trăim într-un fel de iluzie a unui
viitor irealizabil. Lucrul acesta este dedus din diferenţa
existentă între realitatea imediată şi realitatea
sintetizată! pixelizată.

Fizica, atât cea clasică cât şi cea a particulelor, ne
învaţă că totul este informaţie. Da, se pare că totul este
informaţie. Dar... ceva lipseşte din această descriere: harul.

- Şi de ce lipseşte harul lui Dumnezeu, slava Lui cea
necreată, domnule Bogdan, dintr-o lume saturată de
raţionalitate, de puctualitate, de acurateţe a informaţiilor, a
detaliilor?

Pentru că suntem prea informaţi sau
inteligenţi... pentru viaţa cu Dumnezeu sau pentru că suntem
prea afoni şi groşi la inimă pentru comuniune, pentru relaţia
cu El?

- O întrebare grea, Părinte! Contemporaneitatea
noastră este un mod de-a fi paradoxal. Tocmai „inexistenţa"
harului dumnezeiesc certifică prezenţa Lui.

Mulţi dintre noi nu gândim şi nu simţim harul pentru
că raţionăm liniar, în termeni simpli, de genul: fals sau
adevărat. Nu gândim paradoxal.

Teoria lui Karl Heisenberg este elocventă pentru om
tocmai pentru că pune importanţă pe existenţa ca paradox.

Raţionalitatea,punctualitatea, acurateţea informaţiilor,
a detaliilor sunt frumoase dacă sunt gândite în plan vertical.

Tinerii, oamenii de astăzi, sunt mai perspicace, mai
inteligenţi din perspectiva concretului, dar invalizi din
perspectiva holisticului.

Ştim să raţionalizăm la centimă fiecare detaliu, dar nu
mai ştim să să gândim plenar. Nu mai ştim să vedem
pădurea de copaci.

Ca Profesor de Religie am acest obicei de a le spune
mereu copiilor că sunt veşnici, că noi toţi avem perspectiva
veşniciei.

Ce şansă! O veşnicie în faţă...E colosal!

Ori un tânăr, care are o astfel de vedere în
perspectivă, o perspectivă a veşniciei lui, este copleşit de
bucurie şi recunoştiinţă faţă de El.

Lumea este frumoasă în nefrumuseţea ei. Depinde din
ce unghi o priveşti: plin de har sau gol de har.

Eu cred că informarea nu mai are valenţele genuine
pe care i le dă sensul, dacă noi nu gândim curat. Informaţia
o vedem acum dintr-o perspectivă dualistă. Dacă ne e
potrivnică o rejectăm, dacă e favorabilă „politicilor" gândirii
noastre liniare, o acceptăm. Depinde în ce „echipă" ne
găsim.

In această perspectivă a fi în har înseamnă a avea
puterea discernământului. Fericitul Sofronie vorbeşte
foarte frumos de această vorbire în har, prin care se poate
discerne informaţia.

Mă gândesc, spre exemplu, la Sfântul Augustin 5 sau
la Sfântul Ioan Damaschin 6 : câtă putere de discernământ, ce
logică harică, în procesarea şi discernerea informaţiei.

3 Wemer Karl Heisenberg: http://ro.wikipedia.org/wiki/Werner_Heisenberg.

4 Saharov: http://ro.orthodoxwiki.org/Sofronie_%28Saharov%29.

5 Sfântul Augustin al Hipponei: http://en.wikipedia.org/wiki/Augustine_of_Hippo.

6 A se vedea: http://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Damaschin.

Lucrul ăsta nu-1 mai găsim decât foarte rar azi, pentru
că informaţia a devenit ceva, paradoxal, prea accesibil, prea
uşor de obţinut.

Trăim un alt paradox azi: cu cât informaţia creşte, cu
atât puterea de receptare şi apreciere a ce e bun scade.

Dacă librăriile sunt pline de cărţi, traduceri peste
traduceri ar fi trebuit să vedem zeci de Stăniloae. Ori, din
păcate, nu vedem acest lucru.

Dacă mâine ar fi un cataclism, care ar pune shut down
pe tot ce e electronic, oare ce s-ar întâmpla?

Cred că omul nu ştie să aprecieze decât atunci când e
lipsit. Acelaşi lucru se petrece şi în relaţia sa cu Dumnezeu.

Când harul se retrage pentru o perioadă atunci e
creşterea pentru om.

- Să înţelegem că sunteţi mai mult pesimist sau mai
mult optimist pentru viitorul nostru, ca neam şi al lumii în
general? Cum credeţi că se va dezvolta lumea din punct de
vedere religios, cultural, informaţional în următorul deceniu,
pe care abia l-am inaugurat în acest 2010?

Vom îndrăzi şi mai mult sau ne vom replia, ne vom
întoarce la un mod de existentă ordonat, cu atenţie la

5 7 5

sănătatea noastră si la mediul ambiant?

- Dacă privesc lumea din perspectiva a ceea ce văd şi
trăiesc pot spune că sunt pesimist. Dacă o privesc din
perspectiva a ceea ce a fost pot spune că sunt optimist.

Prezentul este punctul dintre două laturi: trecut şi
viitor. Prezentul este cel care hotărăşte viitorul şi certifică
trecutul. în mare parte totul depinde de noi: cât de mult am
învăţat din trecut şi cât ne dorim de la viitor.

Societatea, lumea, în întregul ei tinde spre împletire.
Pornită de la nivelul economic, spre exemplu, globalizarea,
acaparează tot mai multe sfere cum ar fi: religiozitatea,
relaţionarea socială, raportul între persoane şi chiar familia.

Prezentul, din punctul de vedere al relaţionarii dintre
persoane, stă sub semnul neomilitantismului de factor
marxist 7 .

Dacă în secolul al XlX-lea vorbeam de feminismul
militant, la începutul secolului al XXI-lea vorbim de
ecologism cu tente rasiste.

1 Karl Marx: http://ro.wikipedia.org/wiki/Karl_Marx.

Dacă tot în secolul al XlX-lea vorbeam de darwinism
ca mişcare globalistă de regândire a paradigmelor gândirii
umane, acum vorbim de sincretism religios ca soluţie la
criza interioară a omului.

Trăim, de fapt, într-un fel de reşapare a unor idei
revolute, reformulate dar având acelaşi substrat.

Foarte puţini dintre noi gândim lumea şi viitorul din
perspectivă creştin-ortodoxă. Dacă tot o să răscolim gunoiul
istoric în speranţa transformării lui în aur, viitorul o să fie
sumbru.

Prea multe replici, prea multă încrâncenare şi dorinţă
de revanşă între noi şi prea puţin firesc, normal.

Şi, ca să revin la întrebarea iniţială pusă de
dumneavoastră, pot spune că viitorul stă sub semnul
sincretismului pe latura religie - cultură şi globalismului pe
latura economic - social.

Dacă vorbim de dezvoltare economică cred că aceasta
va merge umăr la umăr cu informatizarea accelerată a
societăţii, chiar până în cele mai mici detalii, cu riscul
afectării intimităţii individului.

Felul în care noi, ca persoane, vom reacţiona la aceste
evoluţii va fi interesant de analizat.

Prezentul ne descoperă, din păcate, ceva grotesc.
Individul se maşinizează, aruncându-se în virtual, iar
societatea se polarizează chiar dacă tinde spre amestecarea
forţată a contrariilor.

Spre exemplu, în Franţa (reduta laicităţii de tip
marxisto-darwinist), o mare parte din populaţia ţării se
declară adeptă a islamului.

Omul, când e gol, alege extremele.

Ecologismul, spre exemplu, ne oferă o nouă faţetă a
ceea ce înseamnă rasismul de tip verde. Devenită religie de
jure în Anglia, ecologismul tinde în a vedea omul ca
dăunător planetei, şi deci, nevoia de a fi exterminat sau
constrâns într-un fel.

In acest context rolul Ortodoxiei este esenţial. Ea
trebuie să vină şi să arate lumii echilibrul în toate: adevărata
ecologie, adevăratul raport între individ şi societate.

Trebuie să revenim la matca normalităţii de tip
creştin pentru a ne putea construi un viitor.

Când spun asta nu mă gândesc la mase de oameni
schimbate peste noapte. Nu, în niciun caz la asta!

10

Creştinismul propune persoanei, omului, ca fiinţă
creată, să fie alta. îi propune lui John, Măriei, lui Jose, lui
Michael etc. Nu propune sisteme pentru mulţimi, ci aduce
soluţii reale unor oameni reali, tangibili şi fireşti.

Cred că asta ar trebui să facem pentru viitorul nostru.

- Adică cultivăm multe utopii, ideologii perisabile şi
nu avem apentenţă pentru normalitate, pentru firescul nostru
creational.

Insă, cineva, ar putea să spună că vorbiţi numai la
general şi deloc aplicat. Că bateţi câmpii cu generalul... şi
nu spuneţi nimic despre cum ajutaţi lumea asta, la modul
personal, ca să fie mai bună?

Aşa că, domnule Bogdan, ce aţi făcut şi faceţi pentru
ca lumea să fie mai bună? Ce veţi lăsa, la sfârşitul vieţii dv.,
în urmă? In mod concret...

- Dacă aş face o comparaţie cu ce aţi realizat
dumneavoastră şi nu numai, cel puţin la nivelul creaţiei
online, pot spune, sincer..., că nu am făcut... nimic...

Nu mă simt mândru de ce puteam face şi nu am făcut.
Din cărţile pe care le-am început nu am terminat niciuna.

Am început un blog , pe care îl mai ţin în viaţă doar
datorită inerţiei. Fiind invitat de dumneavoastră la a mă
asocia proiectului Teologie pentru azi 9 , am renunţat într-un
mod care nu îmi face cinste.

Sunt multe lucrurile pe care nu le-am făcut, dar cred
că lucrurile sunt în schimbare.

Acum sunt student la o a doua facultate 10 , secţia

11 A

Finanţe-Bănci . In plus de asta sunt cursant al Academiei
Cisco :Cry stal Mind 12 , unde am terminat primele două
module.

Aşa cum v-am propus la început, temele pe care le
abordez acum 13 încearcă să facă lumină în domenii de foarte
mulţi cunoscute, dar puţin explorate în subsidiar.

A se vedea: http://starceanub.wordpress.com/.

9 Idem: http://bastrix.wordpress.com/.

10 Prima: Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi Maşterul acesteia.

11 Idem: http://www.artifex.org.ro/.

12 Idem: http://www.crystalmind.ro/.

13 Temele prezente la care lucrez sunt: „Darwinismul: o paradigmă a societăţii
postmoderne, fals sau adevăr?", „O vedere teologică asupra fizicii cuantice",
„Alternative educaţionale: învăţare rapidă, citire rapidă", „Reţeaua internet - o
viziune fundamentală".

11

Legat de ce voi lăsa, la sfârşitul vieţii mele, concret, e
un lucru la care mă gândesc de foarte multe ori.

Am o familie, doi copii, bucurii pe care Dumnezeu mi
le-a dăruit. Activez la o şcoală unde lucrez la câteva proiecte
legate de învăţarea şi citirea accelerată 14 .

Sunt multe lucruri de făcut pentru a încerca să
schimbăm ceva în bucăţica în care activăm şi de asta sunt
perfect conştient.

De aceea încerc, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu
reuşesc să finalizez ceea ce îmi propun. E un neajuns
personal pe care doresc să-1 îndrept pe cât îmi este cu
putinţă.

- Iniţial mi-aţi vorbit despre proiectele dv., acum mi-
ati reamintit câte ceva... De aceea cred, că în această
secţiune, trebuie să vă acord prilejul de a vorbi despre un
proiect al dv., în aşa fel încât să înţelegem de unde aţi
plecat, ce aţi înţeles în timpul muncii de cercetare, ce
importantă ar avea pentru noi proiectul dv. şi în ce îl
încadraţi, în ce problematică mai largă.

Puteţi vorbi despre toate, cât doriţi (nu mă opun
acestui lucru), însă, mă gândeam, ca pentru început să
vorbiţi despre unul, pe care să ni-1 dorim şi noi sau despre
care să auzim lucruri, care să ne facă avizi de mai mult...

- Proiectele de cercetare la care lucrez le pot împărţi
în două secţiuni: proiecte imediate şi proiecte de lungă
durată.

Atât proiectele imediate la care lucrez cât şi cele de
lungă durată se găsesc într-o interconexiune, adică nu sunt
independente unele de altele.

Cele pe care le-am pus la categoria „Proiecte de lungă
durată" au în componenţa lor elemente de cercetare ce
implică acumularea de competenţe noi, cum ar fi cele din
domeniul fizicii şi matematicii, fapt care implică timp
pentru a fi procesate.

Dar, ca să nu mă lungesc vorba mai mult, pentru
început, o să vă prezint, în câteva cuvinte, un prim proiect la
care lucrez: Darwinismul: o paradigmă a societăţii
postmoderne. Fals sau adevăr?

14 Acest proiect s-a concretizat într-un curs gratuit la care au fost invitaţi toţi tinerii
cu vârste mai mari de 1 1 ani.

12

M-aţi putea întreba: De ce această temă?

Păi, în primul rând, mi-a atras atenţia actualitatea ei,
încă din facultate, lucru concretizat în tema lucrării de
licenţă.

Un alt doilea lucru îl reprezintă baza ideologică cu
care se operează aici, pentru a impune nişte idei într-o
societate complet desacralizată.

De aceea, o cercetare atentă şi onestă a subiectului,
este necesară pentru a lămuri, măcar în parte, dezinformările
şi mistificările prin care o simplă teorie ştiinţifică este
impusă ca adevăr irefutabil.

Pentru început voi enumera câteva din cărţile folosite
ca bibliografie :

1. Charles Darwin 16 , The Origin ofSpecies 17

2. Michael A. Cremo and Richard L. Thompson,

1 R

Arheologia interzisă, Ed. MAR, 2005 .

3. Barrow J., Tipler D., Principiul Antropic, Ed.
Tehnică, 2001 19 .

4. Ficeac, B, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira,

2004 20 .

21

5. Huntington, S., P. , Ciocnirea civilizaţiilor, Ed.
Antet, 1998.

Trăim într-o societate bazată, în primul rând, pe
consum. întreg stabilimentul economic, ideologic, cultural şi
social au la bază un principiu de netăgăduit: legea junglei.

Există la nivel intelectual două concepţii cu privire la
originea lumii: unul care spune că lumea este rezultatul
întâmplării (teoria evoluţionistă şi avatarurile ei) şi teoria
creaţionistă (mai nou teoria proiectului inteligent).

Ce spun cele două teorii?

15 Sunt mult mai multe surse bibliografice, aici doar am spicuit din ele, încercând să
le aleg pe acelea, care au cea mai mare legătură cu temele pe care le voi trata.

16 Charles Darwin: http://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Darwin.

17 Prezentă aici la nivel online: http://darwin-
online.org.uk/EditorialIntroductions/Freeman_OntheOriginofi5pecies.html.

18 A se vedea:

http://www.librariaonline.ro/product_info.php?products_id=l 00101 83&view=&osC
sid=c9soo7an5kod5mj6uaphl alfpO.

19 Idem: http://www. tehnica.ro/detalii. asp?ID=160.

20 Citată în bibliografia cursului său de Tehnică mediatică, de către regretatul Conf.
Dr. George Pruteanu. A se vedea: http://www.pruteanu.ro/9ultima/univ-bibl.htm.

21 Samuel Phillips Huntington: http://en.wikipedia.org/wiki/Samuel_P._Huntington.

13

Evoluţioniştii susţin originea şi starea actuală a lumii
ca rezultat al selecţiei naturale, iar creaţioniştii propun
argumentul finalităţii din natură.

Selecţia naturală pe care o găsim la Darwin este
văzută ca unica sursă a evoluţiei în Univers. Darwin vede
evoluţia într-un sens cu totul mecanicist.

El, de fapt, îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu „selecţia
naturală". Lupta pentru supravieţuire este văzută ca un fel
de impuls pentru evoluţie, ca singura sursă de perpetuare a
vieţii pe pământ.

Cu toate acestea există întrebări pe care evoluţioniştii
evită să le aducă în discuţie:

1 . Cum a apărut conştiinţa?

2. Cum a apărut ideea de autoconservare prin

99

înmulţire ţinând cont de teoria sistemelor?

3. Care este rolul informaţiei în acest angrenaj?

Toate aceste idei legate de evoluţionism contrastează
cu felul în care este promovată în mediul social, în mass-
media, în mediul academic.

In acest context se remarcă cei doi paleontologi:
Michael Cremo şi Thompson, care au adus la lumină o
mulţime de dovezi ce, pur şi simplu, bulversează lumea
academică, când se vorbeşte de vechimea omului şi evoluţia
lui după paradigma darwinistă.

Urme de picior uman descoperite în 1979 într-un sit
din Africa de Est, vechi de 3, 6 milioane de ani.

Sau femurul ER 1481 de la Lake Turkana din Kenya,
găsit în 1972, şi altele, arată că întregul stabiliment
darwinist este şubred, sau, cel puţin, ridică mari semne de
întrebare.

Plecând de la aceste câteva argumente 23 de ordin
ştiinţific, continui prin a prezenta evoluţia darwinismului,
mai ales în secolul al XX-lea: legătura cu eugenia, rasismul
şi noile curente ideologico-misticoide 24 cu tente
sincretiste 25 .

22 A se vedea:
http://ro.wikipedia.Org/wiki/Teoria_general%C4%83_a_sistemelor#Aplica.C5.A3ii.

23 Lucrarea prezintă, în detaliu, argumente din paleontologie, teoria sistemelor,
biologie, chimie legate de acest subiect.

24 Termenul îmi aparţine.

25 Aici mă refer, în primul rând, la curentul ecologist, new-age etc.

14

După prezentarea argumentelor pro şi contra teoriei
evoluţiei lui Darwin prezint poziţia Sfinţilor Părinţi cu
privire la acest aspect 26 .

Mă întreb mereu, urmărind subiectul, de ce atâta
înverşunare cu privire la promovarea în mediile academice
şi în societate a ideilor darwiniste, dacă ele au la bază doar
ipoteze şi nu faptei

Răspunsul la această întrebare cred că îl vedem în
jurul nostru. In momentul în care paradigma existenţială este
privită din perspectivă darwinistă totul se schimbă: relaţia
între indivizi, relaţia cu statul, viziunea asupra persoanei şi
rolul ei în societate.

97

Când Dawkins vorbeşte de moralitate excluzându-1
pe Dumnezeu el relativizează totul, absolut totul, mai puţin
darwinismul.

Consecinţele schimbării de paradigmă asupra
existenţei este colosal, iar persoana riscă să fie anihilată de

28

vector .

în concluzie lucrarea se vrea o atenţionare asupra
pericolului superficialităţii de dragul academismului strict,
fără echivalent în realitate.

Când îl citeşti pe Darwin spunând că pe întreg
cuprinsul lumii „orice variaţie, până la cea mai mică" are un
efect asupra fiecărei fiinţe, te întrebi, dacă nu cumva a bătut
câmpii.

Vederea simplistă, limitată doar la câteva concepte a
unor lucruri ce, de cele mai multe ori, depăşesc orice
imaginaţie legată de complexitate, din partea unor oameni
erudiţi, te pune pe gânduri la modul serios.

Asta se vrea a fi lucrarea: o stârnire a curiozităţii de a
te documenta înainte de a fabrica etichete.

- Şi, dacă e să continuăm discuţia pe această temă,
nuanţată de către dv., domnule Bogdan, şi am demonta
teoria evoluţionistă, care e regină (aşa ştiu eu... nu ştiu cum e
acum) în manualele şcolare româneşti de Zoologie,
Botanică, Biologie, Geografie şi Istorie, ce putem să
spunem, în mod punctual, din perspectivă ortodoxă, despre

26 Tema va fi doar retuşată, ţinând cont că ea a fost foarte bine tratată în lucrarea de
licenţă.

27 Dawkins, The God Delusion, 2006. A se vedea:
http://en.wikipedia.org/wiki/The_God_Delusion.

Termenul după care sunt definite, în termeni medicali, fiinţele.

15

vechimea pământului, a omului, despre modul cum s-au
produs diverse schimbări ale climei etc?

- Mai sus 29 , în interviul nostru, vorbeam de raportul,
văzut liniar, între specific şi holistic. Mediul academic
actual este acaparat de ştiinţele exacte (matematică, fizică,
biologie etc.) în detrimentul celor umaniste.

Asta înseamnă că viziunea omului faţă de el însuşi şi
faţă de mediul în care trăieşte nu are valabilitate decât, dacă
e despicată în zece, tăiată, pusă în laborator şi disecată pe
fărâme.

Realitatea nu este valabilă dacă nu este gândită astfel.
Din această perspectivă darwinismul s-a potrivit şi se
potriveşte ca o mănuşă unei astfel de viziuni sau, chiar
îndrăznesc să spun, tipul ăsta de percepţie izvorăşte dintr-o
astfel de viziune asupra vieţii.

Un alt lucru îl reprezintă specializarea,
ultraspecializarea în defavoarea holisticului, a felului de a
vedea universul într-un mod integrator.

Chiar dacă fizica modernă încearcă să îşi aroge titlul
de „regină a ştiinţelor", are o invaliditate ascunsă, dar reală:
aparatul de măsurat, interfaţa .

Realitatea este validată ştiinţific doar dacă aparatul dă
ok-ul. Dacă o realitate nu există din perspectiva aparatului
atunci este ignorată cu desăvârşire.

Ori asta nu înţeleg cei din „nucleul dur" al
darwinismului, că realitatea văzută prin proprii ochi e cu
mult mai coerentă decât cea văzută prin ochii aparatelor,

ii

chiar dacă nu este exactă .

Descoperirile lui Cremo si Thompson, printre altele,
încearcă să demonstreze şi faptul că: ori aparatele de datat
cu carbon dau erori grave ori lumea e cu mult mai tânără
decât se presupune 33 .

Un alt lucru revoltător îl reprezintă obscurantismul şi
fanatismul „oamenilor de ştiinţă", atunci când vine vorba de
luarea în calcul a metodologiilor de datare statutate de-a
lungul timpului în mediul academic.

29 A se vedea pagina 3.

30 LHC vă spune ceva? A se vedea:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Large_Hadron_Collider.

31 în programare există o diferenţă colosală între precis şi exact.

32 Aici am în vedere datările contradictorii cu privire la diferite artefacte descoperite
de-a lungul timpului.

33 Adică zecile şi miile de milioane de ani nu au existat niciodată.

16

Când un om de ştiinţă are o altă opinie cu privire la

acest subiect este ostracizat 34 , chiar îndepărtat din mediul
academic 35 .

Când o societate cum e cea modernă se susţine pe
darwinism, îşi ia principiile din el, atunci e logic faptul, ca
în jurul ei să existe o armată de fanatici.

Darwinismul nu mai este demult o teorie ştiinţifică, ci
o ideologie, chiar o religie.

Acum să revin, în mod exact, asupra întrebării
dumneavoatră.

Perspectiva ortodoxă asupra originii lumii şi a
evoluţiei ei este cu totul diferită decât ceea ce se înţelege în
occidentul protestant.

Din păcate, viziunea ştiinţifică creştină este
confundată cu viziunea protestantă şi neoprotestantă cu
privire la lume.

Vocea Ortodoxiei 36 din acest punct de vedere nu prea
este auzită. încercările contemporanilor noştri de a realiza
un dialog cu ştiinţa s-au rezumat numai la epistemologii,
mai exact, reverenţe şi atât. Nu s-a mers înfundai, în adânc.

De aceea vocea creştinismului este confundată cu
vocea protestantismului. Când fizicianul, biologul vorbeşte
despre opinia creştină creaţionistă cu privire la originile
lumii are în vedere numai şi numai viziunea protestantă.

Dar ce spune viziunea protestantă?

Păi, protestantismul vede lumea din perspectiva
extremelor, nu are în vedere ideea de mişcare, pe care o
găsim la Sfinţii Părinţi, lucru de altfel preponderant în
teologia noastră, ortodoxă.

Ortodoxia, prin învăţătura despre energiile necreate,
impinge viziunea asupra creaţiei, a lumii dincolo de limitele
dialecticii aristotelico-platoniciene şi ne ancorează într-o
altă realitate, total deschisă.

34 Nu ştiu dacă ştiaţi acest amănunt dar lui Nicolae Paulescu nu i-a fost acordat
Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei, pentru simplul fapt că nu a îmbrăţişat
ideile lui Darwin cu privire la originea lumii şi a omului. In sprijinul acestei idei
aduc numeroasele articole din vremea respectivă, semnate de el, în care demontează,
pas cu pas, ideile lui Darwin. Despre savantul român amintit a se vedea:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Paulescu.

A se vedea acest documentar făcut de către doi evrei:
http://video.google.com/videoplay?docid=-7404496760929224986#.
36 Aici trebuie remarcată vocea Fericitului Serafim Rose şi nu numai, care merge
dincolo de tatonări şi pune punctul pe i. Ignorarea lui de câtre mediul academic este
evidentă: vorbesc limbi diferite.

17

Viziunea omului de ştiinţă ortodox nu este
egocentric legată doar de propriul succes, ci vede realizarea
doar ca un rezultat al împreună lucrării cu Dumnezeu.

Pentru omul de ştiinţă ortodox universul este plin de
posibilităţi, cunoaşterea este infinită, pentru că relaţia lui cu
Dumnezeu este reală şi personală.

Din păcate, astăzi, ortodoxia este văzută trunchiat în
acest dialog ştiinţă-religie.

Un om de ştiinţă, într-un dialog, îmi făcea o
comparaţie cel puţin comică referitoare la Darwin,
darwinism şi darwinist.

Un om de ştiinţă susţinător fervent al darwinismului
poate fi comparat cu un neoprotestant, care vine să te
convingă cu citate din „Originea speciilor".

La nivelul dialogului de tipul acesta, liniar, atavic, se
rezumă şi discuţia pe marginea predării evoluţionismului
sau al Religiei în şcoală.

Dacă aş încerca să fac o imagine darwinismului în
secolul al XXI-lea l-aş compara cu un elefant cu picioare de
lăcustă .

Punctului slab stă chiar în existenţa morţii. Din
punctul de vedere mecanicist al teoriei evoluţiei lui Darwin
moartea e „călcâiul lui Ahile" 39 .

37 Citeam undeva, parcă într-o carte a lui Olivier Clement, că fizicienii români din
anii '40 practicau rugăciunea inimii în efortul lor de desluşire a mecanismelor lumii.

38 Ca în pictura lui Dali.

39 A se vedea: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ahile.

18

On 1 1/01/2010 at 3M AM Răzvan Sa*J: Editează

Eu as fi doritor, dar nu cred ca dumneavoastră ati fi

doritor sa inter vievati pe cineva cu vederi diferite.

Adică un băiat care. se îndrăgosteşte, tot de un băiat Dace
acceptaţi ide ea, va stau la dispoziţie. Si trimit si CV.

Cu respect,
Raz van.

itiritlrir i votes

On 1 1/01/2010 at 6:16 AM Pr. Dorin Safd: Editează

De ce nu, domnule Răzvan?
Aştept CV- ui dv. şi facem interviul!

ififirifif ivotes

. r „*

19

13 ianuarie 2010, 6. 26... 18 ianuarie 2010, ora 17. 47

Cu D-l Răzvan , student la Jurnalism

- Vă mulţumesc frumos, domnule Răzvan, că ati
acceptat invitaţia acestui dialog... şi mă bucur că CV-ul dv.,
la cei 21 de ani pe care îi aveţi, începe să se contureze ca
unul foarte atrăgător.

Şi, în special, mi-a atras atenţia faptul, că v-aţi
integrat, atât în munca de voluntariat dar şi în cea de
publicitar.

Voluntariatul presupune buna dispoziţie spre ajutor,
accente umanitare, pe când publicitarea presupune bani,
strângerea de capital, care e antagonică cu latura dv.
umană...

E corect sau dv. vedeţi altfel lucrurile?

- în primul rând, nu consider că banii sunt buni sau
răi. Ei sunt doar un mijloc, nimic mai mult şi depinde de
fiecare dintre noi cum îi utilizăm.

Cineva poate folosi banii pentru a-şi face un rost,
pentru a trăi decent, pentru a-i ajută pe cei mai puţin
norocoşi sau neînţeleşi de restul lumii sau, bineînţeles,
pentru a face rău.

M-am implicat în munca de voluntar pentru că ştiu
prin ce am trecut, când mi-am dat seamă că sunt gay.

îmi aduc foarte bine aminte cum e să dormi pe la
prieteni, să fii considerat nebun sau să rişti să fii dezmoştenit
de propria ta familie.

îmi aduc aminte umilinţa şi certurile, îmi aduc aminte
suferinţa mea şi a părinţilor mei, toate acestea pentru că se
întâmplase să mă atragă băieţii şi nu fetele.

E greu pentru un adolescent de 1 6 ani să înţeleagă de
ce este respins şi etichetat, judecat înainte de a-1 cunoaşte.

Aşa că am vrut ca alţi tineri să aibă pe cineva cu care
să vorbească în momentele lor grele, pe cineva de vârsta lor,
care să ştie prin ce trec.

De aceea m-am dus la o asociaţie care luptă pentru
drepturile băieţilor, care sunt atraşi de băieţi şi m-am înscris
ca voluntar. în sfârşit simţeam că eram acceptat aşa cum

40 Nu redăm numele în întregime, pentru că convorbitorul nostru ne-a cerut acest
lucru. însă am primit un CV integral din partea sa.

20

sunt şi că făceam parte dintr-o echipă, unde nimeni nu se
uită ciudat la mine.

Aş vrea ca şi lumea să înţeleagă, odată pentru
totdeauna, că nu suntem Noi împotrivă Lor. Ci suntem noi
printre ei. Adică suntem o parte a societăţii, chiar dacă
mulţi dintre noi încă se ascund.

Nu e normal să fii forţat să duci o viaţă dublă. Iar
minciuna cred că este un păcat mai mare decât a trăi o viaţă
decentă, alături de persoana iubită.

Am avut norocul să învăţ într-un liceu care a pus
accentul pe latura practică, nu doar pe acumularea de
cunoştinţe.

Astfel, împreună cu câţiva colegi de clasă, am fost
repartizaţi să facem parte dintr-un proiect pilot, şi să ajutăm
copii de clasă a VUI-a cu dizabilităţi vizuale, pentru ca să
înveţe limba engleză (noi fiind studenţi într-un liceu
bilingv).

Dacă, la început, eu şi colegii mei am fost puţin luaţi
prin surprindere de modul cum arătau aceşti copii, pe urmă
am realizat că sunt la fel de inteligenţi ca şi noi, numai că nu
au întotdeauna mijloacele necesare pentru a se realiza cum
trebuie.

Munca în publicitate mă pasionează foarte mult şi nu
văd publicitatea ca pe ceva malefic.

Pe de-o parte, poate să încurajeze consumul exagerat,
însă sunt atâtea lucruri bune pe care publicitatea (sau
promovarea) le îndeplineşte pentru noi: protejează piaţa
liberă de monopol, prin încurajarea liberei concurente.

Monopolul ar însemna ca un singur producător să
vândă produsele la ce preţ vrea el.

Publicitatea ne ţine informaţi cu privire la tot ceea ce
există pe piaţă. Oferă libertatea de alegere şi scade preţul
produselor: o consecinţă directă a concurenţei.

Tot publicitatea ţine întregul sistem al pieţei în
funcţiune: bunurile sunt produse continuu şi înlocuite rapid,
dând de lucru milioanelor de oameni.

Nu în ultimul rând, publicitatea vine pentru a
îndeplini o nevoie: acum 100 de ani oamenii nu aveau
telefon mobil, dar simţeau nevoia să se afle în permanent
contact cu cei dragi: dacă aveau un examen sau dacă se
întâmpla ceva grav sau neprevăzut în viaţa lor.

21

Telefonul mobil nu a făcut decât să satisfacă această
nevoie, ea nefiind inventată pentru a vinde produsul, ci doar
fiind satisfăcută de procesul de marketing.

însă, după părerea mea, cel mai important lucru pe
care îl face publicitatea este următorul: scade foarte mult
durata de timp între care un produs este considerat „de lux",
pentru ca, mai apoi, să devină unul „popular".

Internetul a fost, la început, produs de lux dar, în scurt
timp, a devenit folosit de către toţi oamenii... asta, mai ales,
datorită publicităţii.

în concluzie, nu cred că există un antagonism între
strângerea de capital şi latura umană. Oamenii,
întotdeauna, tind spre mai bine, mai mult, mai repede...

Asta se vede cu ochiul liber în ziua de azi. Cred că
totul este în regulă atât timp cât nu laşi goana după bani să
te absoarbă, şi vezi banii ca un simplu mijloc, nu ca pe un
scop în sine.

- Viaţa v-a făcut (am înţeles din plin) să fiţi atent,
sensibil la lipsa de împlinire interioară a altora, la dramele
lor, fapt pentru care aţi făcut muncă de voluntariat... iar
domeniul publicitar vă captează atenţia tocmai prin
dinamismul său, prin modul în care reglează sistemul social,
în ambele simţindu-vă, din plin, folositor, la modul real.

Iar raportarea dv. la bani, nu ca la un scop, ci ca la un
mijloc, vă face să fiţi capabil de dialog cu oamenii, pentru
că... credeţi în oameni!

Cum de nu v-aţi pierdut încrederea în oameni, dacă,
majoritatea, judecându-vă din punctul de vedere al opţiunii
dv. sexuale, v-au traumatizat? Ce v-a făcut să depăşiţi şocul
de început?

Probabil vă referiţi la ACCEPT 41 ...când vorbiţi de
afilierea la o organizaţie gay bucureşteană...

- A contat foarte mult faptul că atunci, când am
trecut prin momente grele, am fost susţinut moral de nişte
oameni cum rar întâlneşti: începând cu susţinerea directoarei
liceului unde am învăţat (doamnă Buciu), o persoană
deschisă, îndrăzneaţă şi iubitoare, care a ştiut să se apropie
de părinţii mei, continuând cu colegii de clasă din liceu şi cu
partenerul meu la vremea respectivă, dar şi prietenii de la
A CCEPT (psihologul, voluntarii, recepţioneră)...

41 A se vedea saitul organizaţiei: http://accept-romania.ro/.

22

Toţi au făcut în aşa fel încât să trec mai uşor peste
evenimentele neplăcute din familie şi societate, peste ură
celor puţini, care chiar nu înţelegeau despre ce e vorba.

Chiar dacă existau oameni care nu înţelegeau cum e
să fii în locul meu, şi pe lângă asta aruncau cu vorbe urâte
sau chiar erau violenţi, totuşi au fost destui cei care şi-au dat
seamă că, şi dacă nu eşti de accord cu cineva, asta nu îţi da
dreptul să îl faci să se simtă prost.

Dar am observat că întotdeauna dacă explici
oamenilor cu calm, cel puţin nu te vor mai uri fără motiv.

Măcar dacă tot te urăsc, să o facă cu un motiv, nu
pentru că.. .„aşa fac toţi".

Nu ştiu dacă a fi gay a fost o opţiune pentru mine.

Dumneavoastră când aţi ales să fiţi normal, adică
heterosexuall

Dumneavoastră aţi alege conştient să fiţi ţinta bătăilor
de joc, a urii societăţii sau să trăiţi întotdeauna cu teama de a
fi lovit, când ieşiţi cu persoana dragă pe stradă? Aţi alege să
nu aveţi drepturi egale şi aţi alege să fiţi înjurat pe toate
drumurile?

Lumea medicală încă dezbate asupra acestui subiect:
dacă ne alegem singuri orientarea sexuală sau nu.

Ceea ce ştiu este că eu, personal, niciodată nu mi-am
pus problema în acest fel. M-am luat aşa cum sunt şi dacă
am simţit că sunt atras de cineva de acelaşi sex, nu mi-am
pus problema cum să îmi reprim ce simţeam, ci cum să îi
arăt celui de lângă mine, că ţin la el, cum să fac relaţia să
meargă în ciuda obstacolelor.

Nu mi-am pierdut încrederea în oameni pentru că, în
cele din urmă, am fost înţeles şi acceptat. Nu a fost uşor, dar
în final majoritatea celor care m-au cunoscut au realizat că
sunt mai multe lucrurile care ne apropie, decât cele care ne
despart.

Cu toţii am fost răniţi în dragoste, într-un fel sau
altul, cu toţii aveam nevoie de bani de buzunar mai mulţi, cu
toţii ne gândeam să plecăm din ţara, cu toţii ne gândeam ce
vom face la BAC, cu toţii mergeam în tabere şi la concerte.

Eram în aceeaşi barcă. ..cum s-ar spune.

- Domnule Răzvan, niciodată nu am avut problema
precizării sexualităţii mele, aşa că nu am avut pentru ce
opto...născându-mă de sex masculin...

23

Şi, mai înainte ca să acceptaţi dialogul cu mine, mai
mult ca sigur (pentru că de aceea vă îndoiaţi că am să accept
dialogul cu dv.), aţi înţeles, din cele editate de către noi la
nivel online, că nu încurajez nicidecum „sexualităţile
alternative", ci, pentru noi, sexualitatea e o problemă intimă,
o chestiune de pudoare, a cuplului căsătorit (bărbat şi
femeie), de care cuplul trebuie să fie responsabil.

Insă, deşi suntem pe poziţii ireconciliabile în
problema căsătoriei şi a trăirii sexualităţii proprii, asta nu
mă face să nu dialoghez cu dv. extrem de deschis, de
natural, după cum vedeţi că fac acest lucru.

Dar noţiunea de acceptare de sub sigla ACCEPT e o
acceptare undimensională: pentru că dv. acceptaţi pe cei
care adoptă o sexualitate deviantă...şi nu şi pe cei normali.

Dialogul nostru, de acum, e o acceptare reală (eu aşa
îl simt) a alterităţii celuilalt, a alegerii celuilalt, pentru că eu
nu vreau să vă conving de nimic. ..cum, probabil, sper că nici
dv.

Iar dacă acceptăm să nu facem convertiri
reciproce... tocmai atunci acceptăm să trăim, din punct de
vedere social, corect.

Eu cred că paradele anuale ale alterităţii de la
Bucureşti şi de aiurea sunt numai pro devianţă...şi nu şi pro
familie.

Dumneavoastră şi cu mine ne trăim libertatea, pe care
ne-am ales-o, numai dacă libertatea noastră. ..nu
stinghereşte libertatea altora... pentru că atunci ajungem în
sfera discriminării şi a huliganismului.

Şi acum vine întrebarea mea pentru dv.: cât este
nevoie de afirmare a identităţii personale (prin prisma
alegerii dv. sexuale) şi cât este exagerare de prost gust în
parada anuală, care începe de la baza Dealului Patriarhiei
Române?

- Mă aşteptam să conduceţi discuţia către parada gay
deşi, prin primul răspuns, am lăsat trei căi libere de discuţie:
a fi gay, a ajuta pe cei aflaţi în nevoie şi a face parte din
lumea publicităţii/media...

Aş fi fost mai interesat să vorbesc despre publicitate,
media, voluntariat sau orice altă problemă cu
dumneavoastră, pentru a fi perceput aşa cum sunt: ca un om
complex, cu o groază de alte interese, în afară de cel sexual.

24

Cu toate astea nu eu aleg întrebările care îmi sunt
puse şi voi continua să răspund.

Eu nu sunt reprezentantul Accept şi vă pot spune doar
cum am văzut eu aceste probleme.

în primul rând nimeni nu este obligat sau manipulat
să se ducă la Accept. Eu mi-am dat seama că sunt gay, abia
apoi am căutat pe internet informaţii, m-am bucurat că
există cineva (chiar şi o instituţie) care se gândeşte la mine,
şi m-am dus să îi cunosc.

Ce-am aflat?

Marea majoritate a celor care lucrează la Accept o fac
ca voluntari, îşi donează gratuit timpul şi priceperea în
primul rând pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în
comunitatea gay. La fel am făcut şi eu.

Rata de HIV/SIDA în România este de sub 1% în
rândul comunităţii gay, iar principala cale de transmitere a
virusului este prin contact sexual normal, neprotejat.

Cei 11.000 de bolnavi de HIV/SIDA în România au
fost infectaţi de regimul communist, prin transfuzii de sânge
infectat, netestat. Au fost afectaţi mai ales copii din
orfelinate.

Faptul că noi, ca şi comunitate, suntem sănătoşi îl
datorăm în mare parte instituţiilor care ne apără interesele:
Accept, PSf 2 ,ARAS* 3 .

Aceştia împart prezervative, în mod gratuit, în
locurile frecventate de gay, discută cu cei deja infectaţi să
facă sex protejat şi să aibă un singur partener, organizează
discuţii si informări.

în ziua de azi orice gay român din oraşele mari ştie
care sunt bolile cu transmitere sexuală şi cum să se apere de
ele. Orice bisexual ştie ce e aceea o sarcină nedorită si cum
să evite avortul, etc.

Accept şi partenerii săi din ţară mai organizează
tabere, cercuri de discuţii şi activităţi sociale pentru tinerii
din toată tara, nu doar din Bucureşti.

Este vorba de acei tineri majori, care au o identitate
clară şi vin de bună voie la Accept pentru a sta de vorbă cu
alţii ca ei si care se bucură de aceste tabere, de cercuri de

5 3 1

teatru, competiţii şi activităţi sociale.

42 A se vedea: http://www.psi.ro/.

43 Idem: http://www.arasnet.ro/.

25

Poate vă întrebaţi de ce spun mereu „tineri". Pentru că
generaţia gay din România, care are curajul să afirme: „da,
suntem băieţi şi ne plac băieţii" este tânără (18-30 de ani).

Homosexualii de peste 30 de ani nu intră în discuţie,
pentru că ei nu se consideră gay, sunt căsătoriţi, au chiar
copii mulţi dintre ei, şi nu se percep ca făcând parte din
comunitatea gay.

Ei au, din când în când, contacte sexuale cu alţi
bărbaţi dar se ascund mult mai mult decât tineretul. Ei au

5

prins şi vânătorile de homosexuali ale comuniştilor, şi
„reeducarea", dar si vânătorile anilor '90 si sicanările

~~ ~ 5 5 5

poliţiei. De aceea acum nu mai spun că ar fi homosexuali.

Cât de fericiţi sunt cu această situaţie este o altă

5 5

discuţie.

5

Un alt lucru important pe care îl oferă Accept este
consilierea. Când toţi te scuipă şi te înjură, te vânează şi te
umilesc, ai nevoie să discuţi cu un psiholog, iar Accept oferă
acest serviciu gratuit oricui îl cere.

Există profesionişti adevăraţi, plătiţi, care nu te judecă
şi care nu sunt ei înşişi gay, dar fac consiliere cu
homosexualii afectaţi de discriminare.

Există şi o bibliotecă foarte bine dotată, care include
cărţi şi dvd-uri despre cultura gay şi istoria ei: de la
dialogurile lui Socrate, la filmele mute din anii '30, la
revoltele din 1969 de la Stonewall, New York, la torturile
din spitalele de psihiatrie comuniste, la „tratamentul" care
consta în ardere pe rug, ruperea corpurilor nefericiţilor
prinşi asupra faptului, temniţa, tortura, smulgerea ochilor
din orbite, tăierea organelor sexuale etc.

Dar în bibliotecă există şi cărţi şi albume despre
Michelangelo, Truman Capote, Da Vinci, Socrate, Sappho,
Platon, Harvey Milk, Oscar Wilde, Mateiu Caragiale, Radu
cel Frumos, Ioan Luchian Mihale, Alexandru Macedon etc.

Accept oferă şi sprijin în instanţă, pentru cei care sunt
abuzaţi fizic sau supuşi violenţelor de tot felul. Din păcate
puţine astfel de cazuri ajung în instanţă.

Vedeţi dumneavoastră, scopurile Accept sunt în
primul rând ajutorarea celor care au probleme din cauza
orientării sexuale şi răspândirea informaţiei corecte din
punct de vedere istoric, nu politic, despre comunitatea gay.

Abia în al doilea rând Accept se ocupă ca România să
fie o patrie bună pentru toţi cetăţenii ei, nu doar pentru cei
care sunt „la putere" sau pentru cei care sunt „populari".

26

Şi cu asta am spus tot ceea ce ştiu, şi ceea ce am trăit
pe propria piele, cu privire la Accept.

Parada este doar cel mai vizibil dintre aceste eforturi
de a intra în contact cu lumea hetero.

Ea face parte din Gay Fest 44 , adică se oferă şi alte
alternative de a cunoaşte lumea gay: piese de teatru, discuţii,
bibliotecă vie, ateliere de creaţie, lectură, pictură, concerte
de muzică clasică, etc.

In ultima zi a festivalului Gay Fest are loc parada
gay.

în primul rând, numărul foarte mic de participanţi la
parada gay (câteva sute) se datorează faptului că însăşi
comunitatea gay, în cea mai mare parte, nu este de accord cu
parada gay.

Şi ei văd că lumea nu e de partea noastră şi atunci
resping şi ei parada gay. Daca vreţi sa faceţi o socoteala,
cam cati gay are Bucureştiul, se poate face o apreciere
simpla: site-ul de socializare Gay Romeo are mai bine de
20.000 de membri din Bucureşti.

Trebuie ţinut cont de faptul, că nu toţi homosexualii
îşi fac profil online, nu toţi au internet, nu tuturor le place
acest gen de saituri.

Comparaţi pe cei 20.000 de la nivel online cu cei 300
de participanţi la paradă. E clar că ceva nu le convine nici
lor.

Părerea mea este că ceea ce merge în Occident, nu
merge automat şi in România.

Cu toate astea ceva s-a înţeles greşit în legătură cu
parada gay: este special făcută ca să arate ca un carnaval, ca
o parodie, ba chiar ca o sfidare.

La paradele gay, homosexualii fac o critică dură a
societăţii hetero, dar şi a comunităţii gay. Mai pe şleau,
travestiţii fac mişto de gospodinele obosite şi telenoveliste,
care spun una vecinelor şi soţului şi fac alta când nu le vede
nimeni.

Gay-ii fac mişto de politicienii laşi care nu reprezintă
toţi alegătorii, fac mişto de bărbaţii macho, cu muşchi şi fără
creier, ba chiar fac mişto şi de acei preoţi, care la televizor
spun că sunt împotriva homosexualităţii dar în pat uită ce au
spus la televizor.

La fel şi cu ocazia paradei gay: ies la iveală
personajele mai dubioase ale homosexualilor, dar asta nu

44 O istorie a marşurilor gay în România: http://www.gay-fest.ro/.

27

înseamnă că ar fi reprezentative pentru întreaga comunitate,
după cum nici piticul porno nu reprezintă bărbaţii
heterosexuali.

Cei care se uită numai la ce spune Naomi nu sunt
departe de nivelul respectivei persoane.

Sunt destui oameni serioşi care ar vrea să se afirme şi
să spună: „da, sunt gay şi sunt director de bancă"; „îmi plac
bărbaţii şi sunt chirurg"; „trăiesc cu o femeie şi sunt
profesoară"etc.

Dar vă daţi seama ce s-ar întâmpla a doua zi cu aceşti
oameni? Banca ar da faliment. Chirurgul nu ar mai opera
prea mulţi pacienţi. Profesoara ar fi verificată şi răs-
verificată. Ar fi tocaţi de mass-media.

Ar fi supuşi oprobriului public într-o ţară ca România.

Şi exact de asta avem nevoie de: o parada gay. Pentru
ca, pe viitor, a fi gay să nu mai fie o problemă, ci o simplă
caracteristică, cum sunt atâtea altele.

Pudoarea nu foloseşte la nimic în momentul de faţă.
Poate că atunci când lucrurile se vor mai aşeza îşi va (re)trăi
şi pudoarea momentul de glorie.

Dar atât timp cât un cuplu de băieţi, care merg
ţinându-se de mână pe stradă sunt scuipaţi, înjuraţi sau
împinşi, ori mai rău, nu cred că vorbim de o situaţie
normală.

Şi niciun om de bun simţ, că e homosexual sau nu, nu
poate să accepte această situaţie aşa cum e. Poate că. parada
gay nu e cea mai bună soluţie, deşi nu e singura propusă.

Dumneavoastră ce aţi face?

Nu în ultimul rând, libertatea de exprimare şi de
asociere este garantată oricui în România, nu doar celor
„anti".

Parada gay poate că lezează vizual pe unii mai pudici.
Dar este mai important ca parada să rămână acolo unde este,
decât să se creeze un precedent destul de riscant.

în plus, parada poate fi privita şi ca un protest la
adresa unei societăţi, care se face că nu vede, că nu ştie, că
nu aude. Ori acest lucru trebuie să înceteze.

Azi deranjează comunitatea gay şi i se interzice
manifestaţia. Mâine deranjează profesorii şi li se interzice
protestul. Şi tot aşa. Nu cred că vrem asta.

în concluzie, parada gay este, cu siguranţă, o
exagerare de un gust discutabil. însă trebuie să privim
dincolo de asta şi să auzim strigătul acestei parade.

28

Este strigătul unor oameni nedreptăţiţi iar cei 200 care
nu au nimic de pierdut şi apar la paradă, vorbesc pentru zeci
de mii de bucuresteni si alte zeci de mii de români.

5 5

Şi până la urmă cui fac rău doi băieţi de acelaşi sex,
care, de comun acord, decid să aibă o relaţiei Poate ar
trebui să ne întrebăm cine sunt aceia care vor le facă acelor
tineri rău? Şi sunt destui în momentul de faţă.

Nu ştiu de unde v-aţi făcut ideea că nu accept pe cei
normali.

Să o luăm cu începutul: am o mamă, un tată, am
prietene fete şi prieteni băieţi, am profesori şi profesoare,
am colegi, cu toţii, majoritatea, heterosexuali.

Lucrez cu profesorii, ies cu prietenii în oraş, îmi văd
familia şi ţin la ea.

Deci de unde v-aţi făcut ideea, că aş avea ceva cu cei
normalii

- Domnule Răzvan, patosul cu care v-aţi pledat
cauza, alegerea dv. asociativă, e remarcabil. Nu intuiam că
veţi fi atât de detaliat în răspunsul dv....şi nu am deloc
intenţia de a vă stopa elanul. Dimpotrivă, vă invit să fiţi tot
la fel de punctual şi pe mai departe.

Mă bucur că sunteţi onest în ceea ce priveşte parada,
văzând şi bunele şi relele ei, bineînţeles, din prisma relaţiei
comunităţii dv. cu societatea în ansamblu... şi, vă asigur, că
nu cred că sunteţi un partener de discuţie inflexibil şi
reticent faţă de heterosexuali, ci dimpotrivă.

Nu, nu voi fi monoman în discuţia cu dv. ! Nu îmi stă

~ 5

în caracter. Dacă nu puneaţi problema apartenenţei dv. la
comunitatea gay şi nu mă întrebaţi, punctual, despre cum
mi-am descoperit şi îmi trăiesc masculinitatea, nu vă
întrebam niciodată despre acest lucru intim.

Nu îmi place să intru în discuţii intime cu forţa si nici

± 5 5 5

nu vă pun întrebări personale, după cum observaţi.

Ci întrebările mele, dimpotrivă, au rolul de a vă
dezăvălui personalitatea, care, dintru început, am intuit că e
foarte complexă pentru vârsta dv.

Insă, discutând cu tact fiecare întrebare a mea,
dovediţi cine sunteţi, dincolo de ceea ce spuneţi. în măsura
în care vă alegeţi cu atenţie cuvintele şi păstraţi calmul şi
coerenţa discuţiei dovediţi, implicit, statura dv. şi... cred că
acesta e rolul meu în dialogul nostru: de a vă pune în
dificultăţi pe care trebuie să le rezolvaţi cu delicateţe si de a

5 X 5 5 5

29

dovedi că gândiţi mai mult decât zvâcnitura, de o clipă, a
emoţiei prime, faţă în faţă cu întrebarea mea.

Şi, după această succintă introducere, în care v-am dat
câteva indicii despre modul în care vă percep, accesez o
problemă importantă pentru un publicitar... dar şi pentru dv.,
în speţă: ce imagini simbolice vă reprezintă aspiraţiile?

Sunteţi pentru imaginea omului encicloped, pentru
care studiul, călătoriile, marile opere sunt ţelul vieţii lui,
adică pentru idealist sau, mai degrabă, optaţi pentru tipul de
om care se descurcă, care se conformează societăţii, care
încearcă să scoată bani din ceva, adică pentru omul
pragmatici Poate aveţi o altă imagine etalon... şi ne puteţi
vorbi despre ea.

- Nu cred că este vorba despre patos, cât despre a
pune la punct anumite lucruri, care este foarte clar că erau
nelămurite.

In al doilea rând, iată câteva imagini care reprezintă
aspiraţiile mele:

30

31

Nu am o imagine etalon unică în niciun caz. Cred că
fiecare dintre noi îşi poate creea propriul model de succes în
viaţă, în funcţie de personalitatea sa şi de aptitudinile sale.

Pentru mine succesul ar însemna să am destui bani
încât să călătoresc, deoarece este una dintre activităţile mele
preferate şi să le arăt recunoştinţa mea acelora, care m-au
ajutat când am avut nevoie.

Mi-ar plăcea să văd multe locuri, dar şi piese de
teatru, musicaluri, concerte de muzică pop şi deocamdată
aceste lucruri nu sunt aşa de accesibile cum ar fi normal.

Aş vrea să trăiesc într-un oraş mare, cum ar fi New
Yorkul, Tokio, Londra sau Berlin. îmi place să descopăr
stilul de viaţă al oamenilor şi să vorbesc cu ei despre ce ne
pasionează.

Mi-ar place să am un cuvânt de spus în publicitate şi
să îmi folosesc cunoştinţele nu doar pentru a face bani, ci şi
pentru a promova cauze în care cred.

Pentru mine spiritualitatea este importantă dar o
înţeleg altfel decât dumneavoastră. Autoritatea mea supremă
este legea şi oamenii creditaţi de ea: filosofi, doctori,
profesori, psihologi. Pe principiul: când ai nevoie de ceva
mergi la un profesionist.

Mai ştiu că stă în puterea oamenilor raţionali să
schimbe legile nedrepte. Avem multe legi nedrepte, nu doar
în România, dar şi în alte ţări.

Unele dintre aceste legi afectează oameni, „vinovaţi"
pentru că se iubesc. Altele avantajează companiile mari în
faţa micilor producători. Altele ne obligă să strângem din
dinţi în numele încălzirii globale. Altele deschid porţile
pentru imigraţie necontrolată şi crimă organizată. Sunt
foarte multe lucruri în neregulă.

Dar sunt conştient, chiar şi la vârsta pe care o am, că
nu le poţi face pe toate. De aceea eu voi fi un susţinător, din
lumea media, a forţelor politice cu o viziune de viitor, care
vor într-adevăr să facă viaţa mai bună pentru alegătorii lor.

Când lucrezi în publicitate / media, nu poţi fi complet
independent. Aşa că, dacă tot trebuie să lucrez pentru
cineva, măcar voi lucra pentru „tipii de treaba", care vor
face ceva nu doar pentru mine, ci şi pentru comunitatea de
oameni din care fac parte.

Pentru băieţii şi fetele care sunt daţi afară din casă,
pentru tinerii care nu sunt ascultaţi, pentru drepturile
omului, care în România sunt doar o glumă bună.

32

Iar drepturile omului nu sunt doar drepturile homo-
ului. Sunt drepturile pensionarilor de a avea un standard de
trai ridicat, drepturile copiilor cu dizabilităţi, care îi face
inapţi pentru a-şi realiza întregul potenţial, drepturile
afacerilor de familie şi a micului întreprinzător de a concura
cu marile companii, dreptul de a căuta, în libertate,
fericirea, dreptul de a nu avea un stat excesiv de „băgăcios",
un stat care se limitează la administraţie, la aplicarea legii.

Cu alte cuvinte, cred că suntem proprii noştri stăpâni,
că ne alegem propriile modele, iar daca nu le găsim le
inventam noi, şi putem decide, de unii singuri, modul cum
să ne conducem.

Câteva modele pe care le-am avut (în ordine
aleatorie): Steve Jobbs - omul care a inventat Iphone-\x\ ,
Andreea Esca 47 - primul om de televiziune post-comunist
din România, tatăl meu - un om care a plecat de jos şi şi-a
depăşit cu mult condiţia iniţială, profesoarele mele de limba
engleză, care m-au învăţat nu doar o limbă, ci şi cultura
acelei limbi, mama mea, care a crezut în mine şi
întotdeauna crede, fostul meu prieten, care m-a iubit şi m-a
ajutat, dar pe care l-am înşelat şi nu am ştiut să îl preţuiesc
si mulţi, mulţi alţii .

5 ţ 7 5 5

45 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Steve_Jobs.

46 Idem: http://ro.wikipedia.org/wiki/IPhone.

47 CV-ul ei: http://www.desprevedete.ro/andreea_esca.html.

48 Ca un apendice la răspunsul de faţă, convorbitorul nostru ne-a întrebat, de ce nu
sunt de acord cu faptul, că aşa cum eu m-am născut heterosexual, el s-a născut
homosexual. Şi i-am răspuns, în mod personal, odată cu următoarea întrebare pe care
i-am adresat-o:

Domnule Răzvan,

Nu putem confunda niciodată firescul... cu o dorinţă a noastră, cu o fantezie, cu ce

vrem noi... împotriva evidenţei.

Cu picioarele nu gândim, după cum nici cu penisul nu suntem lăsaţi de către

Dumnezeu să pictăm (deşi există un pictor contemporan, extravagant... care face

asta), ci pentru aspecte fiziologice şi procreative reale.

Cu penisul urinăm şi facem copii, în mod real. ..în mod firesc şi nu trebuie să facem

teoria chibritului pentru a demonstra asta.

Că eu aleg să merg în mâini sau să îmi scot ochiul drept, să îmi pun un bleciug în

ureche sau să nu învăţ, să rămân prost.. .sunt alegeri ale mele. ..dar nefericite.

Dv. v-aţi născut bărbat ca şi mine, probabil fără defecte corporale şi psihice, însă

folosiţi normalitatea dv., firescul dv., numai în măsura în care doriţi, adică

discreţionar.

Deşi cu ochii vedeţi şi nu pictaţi, cu urechile ascultaţi şi nu dansaţi, aţi ales ca

sexualitatea dv. să v-o trăiţi pervers, adică să vă producă numai plăcere. ..şi nu şi

urmările fireşti ale copulaţiei.

Mai pe scurt: vă trăiţi sexualitatea la modul egoist şi senzorial, la nivelul emoţiei

epidermice (sexul anal sau oral sunt o altfel de masturbare, pentru că actual sexual

nu are finalitate creativă ci orgiastică). ..după cum o femeie, care crede că copilul din

pântecele ei ţine de ea şi ea are drept de viaţă sau de moarte asupra lui, îl avortează,

33

- Din ceea ce mi-aţi spus acum, ca o sinteză, am
înţeles că sunteţi un om pragmatic, care credeţi în lege şi
care aşteptaţi de la legile bune şi de la propria dv.
performanţă... propriul dv. viitor.

Insă, din aluzia la diferenţa de spiritualitate dintre noi
doi şi de la tuşarea ideii de lege şi de promovare a unei
legislaţii coerente şi drepte pentru toţi cetăţenii unei naţiuni,
să înţelegem că nu aveţi o credinţă, un Dumnezeu, la care să
vă raportaţi ca la o ultimă instanţă, ci toată coloana dv.
vertebrală constă într-o legislaţie de tip uman, în mod
exclusiv?

- în primul rând aş vrea să fie foarte clar că vorbesc
doar în numele meu, nu în numele tuturor persoanelor cu
parteneri de acelaşi gen.

Sunt mulţi dintre ei care cred în Dumnezeu, mulţi
care îşi caută răspunsul în ideologia religioasă... ca să se
„vindece", mulţi care merg la biserică, se spovedesc, le pare
rău că o fac... dar foarte puţini sunt cei care, prin aceste
acţiuni, ajung să se simtă împliniţi.

Majoritatea nu fac decât să îşi amputeze o parte a
personalităţii lor şi să devină nişte zombi, care oricum vor
călca din când în când pe alături.

După cum am spus, nimeni nu ar alege conştient să se
afle permanent în luptă... inclusiv interioară, cu ura celor din
jur.

Eu, personal, ştiu concret că sunt în viaţă şi trebuie să
o trăiesc. Ce s-ar întâmplă, dacă aş privi lucrurile din punct
de vedere al doctrinei religioase?

pentru că nu îl vede o persoană, un dar al lui Dumnezeu în viaţa ei. ..ci un

embrion... care îi strică... silueta şi plăcerea egoistă.

Homosexualitatea nu e firescul omului, ci o alegere pleziristă... şi acum şi o modă,

pentru unii profitabilă... pentru alţii un protest... pentru alţii o fantezie...

De aceea eu dialoghez cu dv. şi nu vă consider un homosexual (pentru mine numele

acesta nu există în fapt), ci un bărbat de 21 de ani, care şi-a început viaţa sexuală la

17 ani. ..dar care nu ştie nici ce e dragostea şi nici împlinirea lui reală.

Dv. sunteţi un bărbat, care, din cauza unui lucru anume aţi ales să aveţi un

comportament sexual deviat, a-firesc, după cum un alt bărbat, tot pentru o motivaţie

care nu ţine de firescul lui, a ales să îl omoare pe un altul. ..pentru ca să îi fure

portofelul.

Cum el nu s-a născut criminal, ci a ales să facă altceva decât era firesc, decât îi

spunea conştiinţa lui, tot la fel şi dv. aţi ales să vă trăiţi sexualitatea fără finalitate:

adică numai pentru plăcere proprie.

34

Păi, ţinând cont că nu vreau să ard o eternitate în iad,
probabil că aş face tot posibilul ca viaţă mea să fie
imaculată. .Am perspectiva ideologiei creştine.

Repet: viaţa este singurul lucru concret pe care îl ştim
şi pe care îl avem. Despre moarte nu ştim nimic... pentru că
nimeni nu s-a întors de acolo, ca să ne spună ce se află
„dincolo".

Prefer să las problema morţii pentru oamenii care cu
asta se ocupă (preoţii).

Dar, făcând un exerciţiu de imaginaţie... dacă aş avea
o viaţă de privaţiuni, necesare în creştinism, aş fi mai fericit
când voi muri?

Dacă voi fi umil, supus, cu frică de Dumnezeu, cu
frică de moarte, sărac, fără pătimi... adică fără plăcerile
vieţii, cred că pe patul de moarte aş regreta foarte multe
lucruri pe care nu le-am făcut.

Mi-ar părea rău că nu am mâncat mai multă îngheţată
şi mai puţină fasole, că nu am iubit mai mult şi muncit mai
puţin, că nu am alergat mai mult şi nu am stat pe scaun mai
puţin, că nu am zâmbit mai des şi plâns mai puţin, că în loc
să cheltui bani cu prietenii i-am pus la ciorap, că nu i-am
spus vecinului fumător că fumul de la ţigara lui intră în
camera mea, că nu am ieşit mai mult cu cei dragi, că nu mi-
am făcut curaj să îmi contrazic profesorii, atunci când am
simţit nevoia, că nu am riscat atunci când a fost cazul, că nu
i-am spus băiatului de care îmi plăcea ce simt pentru el etc.

Muribunzii au o vorbă: „Mai bine să regreţi ce ai
făcut, decât ceea ce nu ai făcut".

Acum ce o fi dincolo, nici Biblia nu descrie foarte
detaliat. In afară de „râuri de lapte şi miere", „sânul lui
Avraam", nu se descrie foarte detaliat Raiul.

în schimb, creatorii Bibliei, se asigură de faptul ca
Iadul să fie descris în nişte tonuri foarte sumbre.

Deci Raiul ar fi un fel de orăşel pacifist, cu îngeraşi
care ţopăie pe nori şi Iadul ar fi nu un loc unde, în loc să
păcătuieşti în continuare, ca în viaţă ©, e un loc unde vei
arde în foc, cu o furcă în fund, pentru veşnicie.

Mi se pare copilărească toată această povestioară. Iar,
în psihologie, este ştiut faptul că toate meta-naraţiunile,
adică marile poveşti ale omenirii se bazează pe antiteze:

Dumnezeu-Diavol, Rai-Iad, Ingeri-îngeri Căzuţi,
Bogat-Sărac, Leneş... Harnic, Păcătos... Virtuos.

35

Dar şi: fata moşului ce bună şi frumoasă şi fată babei
cea rea şi urâtă, Făt Frumos versus Căpcăunul, capitalism
versus comunism, tradiţie versus modernitate, Alba ca
Zăpada versus Maştera cea rea , elevii silitori vs elevii
leneşi, sat versus oraş etc.

Cu toate astea, dacă privim în jurul nostru, nimic în
acest univers nu este alb-negru sau evoluţie continuă.

Există criminali care îşi donează întreagă avere
victimelor inundaţiilor. Există turnători de securitate care îşi
cer iertare. Există biserici creştine pentru homosexuali.

Există localităţi care nu sunt nici sate nici oraşe.
Există sisteme politice care nu sunt nici capitaliste nici
comuniste. Există nu doar state bogate ci şi sărace, nu doar
Lumea Dezvoltată ci şi Lumea a 3-a, dar şi ţări în curs de
dezvoltare (România).

La fel, cu evoluţia continuă: după Imperiul Roman a
venit Epoca întunecată sau Evul mediu, deci decădere... nu
progres.

Dacă întregul univers cunoscut de noi are o mie şi una
de nuanţe de gri, cum putem crede că cineva va pune în
balanţa toate faptele bune cu toate faptele rele şi va vopsi
persoană respectivă într-o singură culoare?

Oare de ce faptele rele cântăresc mai mult decât
faptele bune? Oare de ce Dumnezeu este atot-iertător, dar a
distrus (zice-se) oraşe întregi şi a adus potopul?

Şi eu cred că există o Divinitate. Insă în niciun caz nu
cred povestioarele religioase. Pur şi simplu cred că
universul are un mod de a se auto-regla, un fel de lege a
compensaţiei.

Poate că e o energie, poate că e o civilizaţie
superioară noua... Oricare dintre aceste variante mi se par
mai credibile decât noţiunile ideologice de „Dumnezeu" sau
de „Diavol", care se găsesc în Biblie.

Acum să trecem la atacul deschis la persoană pe care
l-aţi pus ca notă de subsol. Trecând peste jignirile gratuite,
o să iau în considerare doar... argumente le.

„Cu penisul urinăm şi facem copii"... mi se pare
amuzantă această afirmaţie.

49 Se referă la practicile sadomasochiste, unde stăpâna sexuală. ..o face pe dura cu
partenerul de sex, umilindu-1, biciuindu-1, lovindu-1 cu putere.

36

în primul rând... să fim serioşi. Nimeni nu face sex
doar ca să facă copii. Dacă ar fi aşa, am avea zeci de copii
pe cap de locuitor (ca la penticostali).

V-aş crede pe cuvânt, dacă în urma fiecărui raport
sexual normal, femeia ar rămâne însărcinată. Dar nu se
(mai) întâmplă aşa. Deci şi bărbaţii cu femeile trăiesc emoţii
epidermice, orgiastice etc. Doar că pe ei nu îi batjocoreşte
nimeni pentru asta!

Pe lângă asta, există cupluri de bărbaţi şi femei,
infertili, care în viaţă lor nu vor putea avea copii. Asta
înseamnă că nu mai au voie să aibă relaţii sexualei

Deci, cu părere de rău, dar cu penisul se fac şi alte
lucruri în afară de urinat şi făcut copii.

De obicei, când vine vorba de corpul uman, acesta
trage nişte semnale de alarmă, când ceva nu e în regulă. Te
tai... te doare, te Io veşti... te doare, ţipi-răguşeşti, stai în frig-
răceşti.

Deci organismul uman ştie când ceva nu e în regulă şi
reacţionează. Ei bine, ca homosexual practicant vă pot
spune două lucruri despre controversatul sex anal:

1. nu doare, dacă este făcut cum trebuie. După cum
nici sexul vaginal nu doare, dacă este făcut cum trebuie.

2. în 99% din cazuri este curat (scuze că intru în
detalii atât de intime) dar orice persoană care vrea să aibă
raporturi sexuale anale îşi face o clismă înainte... un lucru
foarte sănătos, care îţi detoxifică organismul.

La fel ca şi sexul vaginal şi sexul anal necesită
anumite pregătiri.

3. se obţine plăcere din sex anal, la fel cum se obţine
plăcere şi din sexul vaginal.

4. nu aduce boli, dacă persoanele se protejează (adică
folosesc prezervative), ba chiar nu aduce nici sarcini
nedorite şi nici avorturi!

5. şi cel mai important lucru: sexul anal nu este
practicat doar de homosexuali. Sunt destui bărbaţi
heterosexuali şi femei heterosexuale, care practică sodomia
(cum o numiţi dv.).

Şi ce-i cu asta? Asta este o chestie atât de
neimportantă, atât de mică în comparaţie cu personalitatea
unui om, încât nici nu merită să îi dai atenţie, dacă nu eşti
direct implicat.

„Homosexualitatea nu e firescul omului". Dar atunci
cum se face, că această minoritate a existat dintotdeauna, ba

37

chiar în unele vremuri a fost cât se poate de firească (Roma
şi Grecia antică)?

Pe lângă asta, dacă faci cancer, hepatită, sau leucemie
e firesc să mori. Transplantul de măduvă, razele citostatice
nu sunt în niciun caz fireşti... dar, cu toate astea, nimeni nu le
respinge.

Ce nu e firesc... în ziua de azi, este să mori de foame,
să te zbaţi în sărăcie, să nu fie medicamente în spitale,
bărbaţii să fie violenţi cu soţiile lor, să fie bătăi în stradă, să
fi furat la drumul mare, să îţi fie frică să umbli noaptea prin
oraşul tău, toate astea sunt mult mai anormale decât
homosexualitatea, dar e mai uşor să arunci vina pentru toate
problemele societăţii pe o categorie vulnerabilă de oameni,
care nu se poate încă apăra.

Asta e anormali Asta nu efirescl

Da, homosexualitatea este anormală, pentru că nu se
încadrează în normă, fiind doar o minoritate. La fel şi elevii
supradotaţi sau olimpici sunt anormali, pentru că nici ei nu
se încadrează în norma celor 80% care sunt media.

Operaţiile de transplant de cord reuşite sunt anormale,
pentru că majoritatea operaţiilor pe cord se termină prin
deces.

Sunt atâtea lucruri negative în România. Şi noi
dezbatem normalitatea?

Ce e normalitatea? I Normalitate este să ai
compasiune, normalitate este să îl ajuţi pe cel de lângă tine,
normalitate este să îţi plăteşti taxele şi impozitele la zi,
normalitate este să ai un serviciu.

Normalitate este să tinzi spre mai bine, normalitate
este să îţi respecţi vecinul şi interlocutorul, normalitate este
să nu judeci, normalitate este să vrei să fii tratat normal.

Normalitate este să nu urăşti fără motiv, normalitate
este să iubeşti şi să fii iubit.

Şi majoritatea homosexualilor sunt normali din toate
aceste puncte de vedere şi anormali dintr-un singur punct de
vedere: nu fac parte din medie, nu fac parte din normă, sunt
o minoritate. Sunt din acest unic punct de vedere anormali.
Dar asta nu ii face mai puţin oameni!

Dar asta nu îi face mai puţin oamenii

Homosexualii nu sunt o parte sl problemei. Nu ei fură
fonduri, nu ei se bat, nu ei sunt corupţi, nu ei sunt „moguli".

38

Ei sunt ceea ce suntem cu toţii: o parte a
societăţii... cu bune şi cu rele.

Sentimentele, durerile, bucuriile, rănile, gelozia,
fericirea sunt aceleaşi şi la homo şi la hetero.

Un cuplu întemeiat în deplină cunoştinţă de cauză de
doi oameni, un cuplu bazat pe respect, iubire, reciprocitate,
omenie, lucru în echipă, speranţa de mai bine, afecţiune
...acest cuplu poate fi homo sau hetero. El tot cuplu este şi
cei care fac parte din el tot oameni sunt.

Pe de altă parte, rata divorţurilor e în creştere.
Căsniciile se destrăma înainte să înceapă. Există părinţi
singuri, copii din flori şi oameni căsătoriţi de mai multe ori.

Şi, cu toate astea, un număr mare de oameni au
încredere şi îşi pun toate speranţele în instituţia căsătoriei şi
vor să facă parte din ea.

Nu înţeleg cum vă puteţi opune ca instituţia căsătoriei
să îşi recapete influenţai De ce va plângeţi că suntem
„perverşi", dar nu ne încurajaţi să avem relaţii stabile, de
durată... măcar prin parteneriate civilei

De ce nu îi primiţi pe gay în Biserică voastră, dacă
sunteţi atât de buni creştinii De ce le tăiaţi aripile înainte să
zboare? De ce va opuneţi atât de tarei

Ce v-au făcut oamenii ăştia?

- Domnule Răzvan, am remarcat câteva lucruri
esenţiale, pe care vreau să vi le împărtăşesc la această etapă
a dialogului nostru:

1. Nu vă racordaţi la persoana cu care discutaţi!
Adică faceţi abstracţie că vorbiţi cu un preot doctor si cu un

5 5 5 X 5

scriitor cu multă experienţă de viaţă şi îmi
vorbiţi... generalist şi părut pedant, ca şi când mi-aţi preda
abecedarul, deşi există diverse structuri semantice în

~ 5

discursul dv., care îmi dau certitudinea că ne sunteţi un

7 5

cititor fidel.

Adică, pe de o parte, ne citiţi articolele şi cărţile şi
picaţi la tanc, ca din senin, ca... pentru prima dată la noi pe
platformă şi doriţi un dialog cu noi (de care nu eraţi sigur,
totuşi... dar trăgeaţi speranţe) iar, pe de altă parte, sunteţi un
fel de pastor neoprotestant, care predaţi, după manuale de
mâna a 14-a, religie, cultură, sexologie, filosofie, istoria
artei, politologie, sociologie... unor grădinari, care nu
cumpără castraveţi expiraţi.

39

Adică si diletant... si fără simţul ridicolului.

5 5 5

2. După indicii interioare dialogului vă suspectez că
sunteţi nu unul. ..ci o comunitate, că sunteţi un scriitor.. .cu

5 7 j

mai multe capete, fapt pentru care, interviul de faţă, pe
platforma unui preot ortodox, e un fel de reclamă groasă a
trustului lui Voiculescu în camerele de filmare ale lui Vântu,
adică a comunităţii gay din România, care îl „înjură frumos"
pe preot, la el acasă, în timp ce aceasta îşi caută noi
prozeliţi.

Asta în timp ce preotul vrea să vadă pană unde
duce... ambiguitatea dialogului, produs de comunitatea gay,
care poartă, de această dată, numele Răzvan. Mâine s-ar
putea să poarte numele: Minodora sau Naomi şi să
urmărească acelaşi lucru: vizibilitate scenică.

5

3. Mizaţi excesiv de mult pe autovictimizare şi
lacrimogenitate, ca lacrimile preşedintelui Băsescu pentru
prietenul Stolojan, pentru ca, la o învârtitură de frază să
deveniţi arogant şi foarte fixat în fraze şi argumente deja
confecţionate, atunci când vă simţiţi comfortabiL.sau când

S 3 5 5

vi se acceptă acest lucru.

însă mie nu îmi displace strategia dv. de lucru. Pe cât
vă detaliaţi opiniile (ale unuia sau la o mie de oameni), pe
atât deveniţi mai expliciţi pentru cei care vă citesc.

Şi, dacă nu ieşiţi din civilitatea de până acum,
dialogul nostru va fi şi mai interesant în continuare, vă
asigur. Pentru că, dacă eu mă înşel în toate intuiţiile mele si

G ~ 5 5 5

Răzvan e doar Răzvan... atunci vă rezerv surprize şi mai
interesante de autoexplicitare a dv. şi a comunităţii dv.

Iar întrebarea mea, de această dată (vă cer să îmi
răspundeţi doar la ea... şi contraargumentele la cele 3 puncte
ale mele să le faceţi printre picăturile altor răspunsuri... şi cu
inteligenţă) este următoarea: dacă homosexualul este o
paradigmă, un exemplu uman şi social, cum ar arăta o
societate gay, atât ca viaţă socială dar şi ca viaţă interioară!

O lume totalmente gay (să ne imaginăm această
utopie... ca un fel de alter-ego al lui Avatar 50 ) ar fi o lume
fără războaie, fără conflicte, o lume de miere. ..o lume ideală
sau o caricatură socială, o lume sufocantă şi decandentă,
care s-ar autodistruge de la sine?

50 A se vedea: http://www.avatarmovie.com/index.html.

40

- „Să o luăm cu începutul 51 . Nu înţeleg de ce mă
subestimaţi şi mă jigniţi. Dumneavoastră nu concepeţi,
faptul ca un tânăr gay să fie în stare să scrie ce am scris eu
aici?

Singurul motiv pentru care nu dau mai multe date
despre identitatea mea este faptul că ştiu foarte bine în ce
ţară trăim.

Consider că este de datoria mea să răspund la acest
interviu, odată ce l-am început.

îmi place să fiu informat, de aceea nu citesc doar
portalurile de ştiri gay sau site-urile gay, ci şi resursele
creştine, pentru a afla şi perspectiva cealaltă. La fel ca
atunci când îţi iei ştirile din mai multe surse.

în al doilea rând, eu am pornit de la premisa că
această carte de interviuri nu va fi citită nici de cineva ca
mine, adică de un student, nici de cineva ca dumneavoastră,
adică de un doctor în teologie şi un scriitor.

Cartea va fi citită, bănuiesc, de credincioşi de toate
nivelele şi din toate mediile sociale şi de aceea mă
străduiesc ca răspunsurile mele să fie accesibile tuturor.

Probabil că, vorbind despre indicii anterioare
dialogului vă gândiţi, că am accesat adresa dumneavoastră
de la IP-uri diferite. Nu studiez în ţară şi, e normal, că am
două adrese diferite.

Nu sunt o comunitate şi mă reprezint doar pe mine.
Cu toate acestea, din moment ce sunt gay şi fac parte din
această categorie e normal să ştiu care sunt problemele şi
dorinţele de ansamblu.

Pur şi simplu îmi place să mă menţin informat cu
privire la ce se întâmplă în lume şi, pentru că vreau să lucrez
în publicitate şi jurnalism, întotdeauna stau cu ochii pe
sursele de ştiri şi pe ultimele noutăţi, altfel nu numai că aş
pica din facultate, dar nu aş supravieţui niciodată în
industria media.

Şi încă un lucru: normal că nu m-aş fi apucat să
contrazic Biblia fără să o fi citit. Adică nu spun că vorbesc
în cunoştinţă de cauză, dar nici nu pot să pretind că sunt
analfabet, când vine vorba de creştinism.

51 Textul între ghilimele de la acest răspuns este un răspuns la aserţiunile mele, pe
care nu i le cerusem convorbitorului meu. ..la pachet. Dar, pentru că mi le-a trimis
aşa, atunci le-am păstrat în acest fel şi, după pasajul ghilimelat, vine răspunsul
propriu-zis la întrebarea pe care i-am adresat-o.

41

Am fost la orele obligatorii de Religie şi am citit mult
din Biblie, ca o curiozitate. Deci nu vorbesc despre Biblie
cum aş vorbi despre un iaht. Pe un iaht nu am fost niciodată,
dar Biblia am citit-o cât de cât.

Vreau să mă cunosc cât mai bine pe mine şi pe cei
din jurul meu, dar nici nu vreau să devin agasant. Vă
sugerasem să terminăm la un moment dat interviul, pentru
ca lucrurile să nu se încingă prea tare. Cu toate astea, din
dezbaterea de idei, nu pot ieşi decât lucruri bune, sper...

Ştiu foarte bine că am exagerat în argumentarea
ultimei părţi a răspunsului al 5-lea. Dar acestea sunt
întrebări reale, dure la care nu am găsit niciodată un
răspuns.

Adică de ce mi se cere mie să îmi pun viaţa în mâinile
lui Dumnezeu, dar acel Dumnezeu îmi transmite mesaje de
ură prin reprezentanţii lui?

Mai mult, de ce oamenii de orientare homo sexuală,
care chiar au credinţă şi vor să fie buni creştini, de ce chiar
şi lor li se cer sacrificii, care unui hoţ, unui criminal, unui
violator nu li s-ar cere?

Niciodată nu am fost de acord să fiu umilit sau să
umilesc. Nu îmi place ca alţi oameni să mă facă să mă simt
prost pentru ceea ce sunt, iar asta nu cred că este aroganţă.
Cred că, pur şi simplu, prea mult timp am îndurat vorbele
grele ale oamenilor fără să fac nimic.

Acest interviu este modul meu de a încheia socotelile
cu o perioadă grea a vieţii mele. Este ca un jurnal pe care îl
împărtăşesc cu nişte cititori neaşteptaţi.

„Pervers", „egoist", „anormal": acestea sunt cuvinte
adresate de dumneavoastră mie. Eu nu v-am jignit în niciun
fel. îmi cer scuze dacă am părut lipsit de respect. Din păcate
nu am vârsta sau experienţa dumneavoastră în astfel de
dialoguri.

Cred că este clar că nu sunt Naomi. Sunt un simplu
om care încearcă să intre în dialog şi să înţeleagă de unde
vine atitudinea dumneavoastră faţă de mine şi cei ca mine.

Dacă vă dezvăluiam identitatea mea completă, puteaţi
să mă suspectaţi de vizibilitate scenică. Nu am nimic de
câştigat de pe urma acestui interviu... Dimpotrivă, aş putea
avea chiar de pierdut, dacă îl citeşte „cine nu trebuie".

Faptul că homosexualii sunt uneori victime ale
majorităţii nu miră pe nimeni. Aroganţa a fost întotdeauna
un defect al personalităţii mele, dar nu cred că am lăsat ca

42

interviul să fie acaparat, în vreun fel, de aroganţă, şi nici nu
m-am lăudat excesiv cu realizări. Nu am făcut decât să
urmez regulile interviului, să trimit un CV, cum mi s-a cerut
şi să spun ce gândesc.

Sunt alţii care au păţit-o mai rău ca mine. însă îmi
displace că recurgeţi la ameninţări voalate de tipul „va
rezerv surprize şi mai interesante de autoexplicitare a dv. şi
a comunităţii dv." 52 .

Dacă aveţi o întrebare de pus, sau ceva de spus, chiar
vă rog să o faceţi! încerc, pe cât posibil, să fiu transparent şi
sincer în dialogul cu dumneavoastră.

După cum am spus mai sus, nu cred In paradigme sau
exemple unice umane şi sociale. Consider că societatea
trebuie să aibă un echilibru şi la fel cum o lume, care se
preface că e totalmente hetero îmi displace, la fel îmi
displace şi o lume, care se preface că e totalmente gay.

Pentru că adevărul este întotdeauna la mijloc: lumea
nu e nici gay, nici hetero. Există, dintotdeauna, o majoritate
heterosexuala şi o minoritate homosexuală. După unii
istorici, proporţiile au fost constante de-a lungul timpului.

Ceea ce îmi doresc eu e să trăiesc într-o lume în care
fiecare este liber să îşi urmeze calea către fericire, având
dreptul şi responsabilitatea de a-i respecta pe cei din jur,
pentru a cere, la rândul lui, acelaşi lucru.

Lumea nu are cum să fie perfectă pentru că nici
oamenii din ea nu sunt perfecţi. De aceea nu sunt de acord
cu absolut niciun experiment social sau uman. însă
homosexualitatea nu este şi nu a fost vreodată un
experiment.

A fost o realitate pe vremea comunismului, a fost o
realitate în perioada interbelică, a fost o realitate pe vremea
voievozilor, a fost o realitate în timpul dacilor şi a
romanilor.

O realitate pe care fiecare epocă a înţeles-o cum a
putut. Şi cred că epoca noastră poate mai mult decât face în
prezent.

- Domnule Răzvan, deşi mi-ati cerut, în mod
particular, să fim mai direcţi unul cu altul şi să vă spun
Răzvan si nu domnule Răzvan, eu cred că civilitatea
discursului meu nu vă tine la distantă ci vă stimează.

52 Aici se termină pasajul ghilimelat şi începe răspunsul la întrebarea despre viziunea
convorbitorului nostru asupra unei societăţi eminamente gay.

43

De aceea voi continua să vă stimez, în acest fel, până
la finalul discuţiei cu dv., deşi, cu diferenţa de 11 ani de
vârstă dintre dv. şi mine, am putea să facem şi ca dv.

Eu zic să vă stimez de două ori, atâta timp cât sunteţi
primul tânăr, altul decât mine, ca om credincios, care, la
nivel online, are curajul să fie el însuşi.

Timp de 4 ani nu am întâlnit la nivel online un om
mai deschis şi mai interesant, cu o personalitate complexă,
cadv.

Adică nu sunteţi un om credincios, aveţi 21 de ani,
sunteţi şi gay, nu vă e teamă de cei cu studii... şi mai sunteţi
şi civilizat, foarte bine informat, transparent şi amiabil.

Tocmai din acest motiv, v-am ameninţat, în mod
voalat... că vă rezerv surprize frumoase în dialogul nostru,
adică vă voi da ocazia să vorbiţi, din plin, mult mai autentic,
mai din lăuntru, despre cine sunteţi dv.

Şi această ameninţare... e una de bun augur, de care se
bucură oricine preţuieşte dialogul. întrebările bune nasc
răspunsurile complexe. Iar dialogul real e şi gică contra, e şi
explozie, e şi repliere, e şi o sumă de precizări, tot felul de
precizări... pentru că e paradoxal ca viaţa.

De mai multe ori aţi amintit despre faptul că lumea nu
e neagră sau albă. ..ci corcită, adică: şi una.. .şi alta. Pentru
că e lumea cu lege şi fărădelegi, cu Dumnezeu şi fără niciun
Dumnezeu... sau care are nestiinte enorme în ceea ce II
priveşte pe Dumnezeu şi statutul lor personal.

Mie, ca om al credinţei, îmi displace foarte mult
lucrurile întoarse pe dos, perversizate. După cum v-am spus
şi o ştiţi ca atare, dv., pentru mine, sunteţi.. .în neregulă,
aiurea, pe dos... ca gay.

însă nu sunteţi pe dos din cauza mea... că eu, personal,
aş avea ceva cu dv. sau Biserica Ortodoxă, ci Dumnezeu,
Cel care ne-a făcut pe amândoi, a stipulat un anume format
de om, ale cărui organe să funcţioneze într-un fel anume.

Acum, dv., vă autolegitimaţi drept gay... cum eu pot să
mă declar (şi, ca mine, oricare de pe planetă) tot la fel de
uşor, drept: pedofil, zoofil, scatofil, criminal, extraterestru,
geniu, sfânt, dumnezeu, zeitate, porc, insectă, întruparea lui
Buddha etc.

Problema e că modul nostru de a funcţiona tine de Cel
care ne-a creat. Noi nu suntem autonomi. Nu ne putem face
de cap... şi, în acelaşi timp, să credem că vom ajunge, cu

44

toţii, în împărăţia lui Dumnezeu: scopul fiecărui om creat de
Dumnezeu.

Dacă nu accepţi că acesta e scopul umanităţii şi că
singura viaţă e cea evlavioasă, prin care te curăţeşti de
patimi, moartea, un eveniment implacabil pentru omul căzut
în păcat, te izbeşte de realitatea asta, care acum, pare doar
frazeologică.

La un moment dat dv. mi-aţi spus, că moartea e o
problemă preoţească (deşi preoţii se ocupă cu viaţa
oamenilor... şi mai puţin cu moartea, moartea fiind apanajul
celor care îl învaţă pe om la vicii) şi, în acelaşi timp, că
nimeni nu s-a întors din moarte sau nimeni nu ştie ce e

5

dincolo şi chiar Scriptura e vagă despre Rai, dar, în Iad, te
prăjeşti la foc... cu ceva în fund, adică cu o furcă...

Problema e că... s-au întors oameni din moarte, în
secolele anterioare şi în secolul nostru, verificaţi, cu date,
punctual. ..şi nu basme dar şi oameni, care au văzut Raiul şi
Iadul şi nu arată deloc... plictisitoare...

Mitologia e basme pentru copii creduli, ca şi Capra
cu trei iezi... dar vieţile Sfinţilor si vederile lor dumnezeieşti,

5 5 5 S 7

extatice... sunt realitate mai presus de realitate, trăite doar de
cei Sfinţi.

5

Ca să fiu mai actual: există probe ştiinţifice irefutabile
ale existentei învierii morţilor, ale veşniciei, adică ale

5 5 ' 5 ~

Raiului si ale Iadului. Trebuie numai să le citeşti si să le

5 5 5

crezi, după cum consimţi că a existat, din punct de vedere
istoric, nu ştiu când, Nero sau Radu cel Frumos (am înţeles
aluzia... şi ştiu şi mitologia din jurul său).

Am ţinut să vă spun toate astea ca să vă incit la studiu
(dv. fiind o fiinţă studioasă) şi vă pot direcţiona spre diverse
studii, care explică Scriptura şi dă şi probe despre Rai, Iad,
înviere, nemurirea sufletului, cum arată pe lumea cealaltă
etc.

Şi acum ajung la a 7-a întrebare, care e o propunere
foarte generoasă şi creativă, după cum vă promiteam, care
să ne ducă la dv. în suflet, si mai adânc.

~ 5

Vă rog să transformaţi un pasaj din viaţa dv., mai
mult sau mai puţin diluat, romanţat, mistificat până la un
anume grad... într-o nuvelă scurtă, într-o poveste, într-o
scriere parabolică, aşa, pentru ca noi să înţelegem şi mai
bine viaţa şi personalitatea dv.

Nu trebuie să daţi date, nume, localităţi reale... ci doar

5 ~ ~ 5

să faceţi din pasajul dv. autobiografic o... lecţie pentru toţi.

45

- De data asta voi începe prin ceva urât, care mă
şochează şi mă întristează cel mai tare când îl aud: legarea
pedofiliei de homosexualitate.

Oricine ştie că există bărbaţi care violează fetiţe, după
cum există bărbaţi care violează băieţi.

Şi dacă aruncăm o mică privire la jurnalele de ştiri,
vedem că marea majoritate a pedofililor sunt pedofilii
bărbaţi, care violează fetiţe şi, la distanţă, pe locul doi ca
număr sunt pedofilii bărbaţi, care violează băieţi.

Deci există pedofili normali (?) şi pedofilii
homosexuali. Ăia „normali" sunt mai buni, oare? Pentru că,
la o adică, procreează, sunt atraşi de sexul opus, chiar dacă
sexul opus e mai tânăr cu 30 de ani.

Dumneavoastră, celor care citiţi, vă produce mai
multă scârbă numărul mic de pedofili „ homosexuali " decât
numărul uriaş de pedofili „heterosexuali"?

Mie îmi produc la fel de multă scârbă amândouă
tagmele de pedofili.

Şi, din păcate, în 2010, în România, deseori pedofilia
bărbaţilor/bătrânilor, care violează fetiţe este scuzată sau se
aruncă vina pe victimă - mai ales la ţară: că se îmbrăca
fetiţa provocator, că pedofilul era beat, că nu ştia ce face, că
nu era singurul etc, pe când tagma pedofililor
„homosexuali" este demonizată: că ar trebui ucişi, torturaţi,
etc.

Din nou vreau să spun că, după părerea mea, a abuza
o fetiţă, o copilă fără apărare, este la fel de îngrozitor cu a
abuza un băieţel. Şi nu există nicio scuză pentru a forţa o
copilă sau un copil fără discernământ să satisfacă pornirile
rele ale unei bestii.

Dar nu trebuie să îl mâniem pe Dumnezeu, cum aţi
spune dumneavoastră, şi să ne facem că nu vedem pedofilia
heterosexuală, care, de fapt, este principala problemă (ca
număr), care afectează fetiţele românce de la sate.

Vreţi dovezi că majoritatea pedofililor sunt
heterosexuali?

Iată-le:

Peste 100 de copii şi adolescenţi din Iaşi au fost
victime ale abuzurilor sexuale în 2006.

Numărul agresiunilor sesizate la Poliţie este de trei ori
mai mare decât în 2005, specialiştii vorbind despre un
fenomen tot mai greu de controlat.

46

Din statisticile întocmite după studierea cazurilor s-a
constatat, că foarte mulţi dintre agresori sunt tot minori şi că
majoritatea victimelor sunt de sex feminin.

Vulnerabilitatea cea mai mare este la sat .

Iată şi statisticile ANPDC 54 în colaborare cu Poliţia
Romană 55 , din 2008:

„în urma centralizării informaţiilor de către
Autoritatea Naţională Pentru Drepturile Copilului, a.
rezultat că au fost abuzaţi sau exploataţi sexual 12 băieţi şi
91 de fete" 56 .

Vă amintiţi cazul celebrelor nunţi între minore de 9-
10 ani cu bărbaţi de 25? Cazurile minorelor de 6, 11 şi 12
ani lăsate însărcinate şi a avorturilor pe care au fost nevoite
să le facă?

Cazul fetiţei violată de tatăl ei? Cazul fetiţei violată şi
ucisă de un vecin? Dar cazul fetiţei violată ani şi ani la rând
de unchiul ei care o creştea? Cazul fetiţei folosită ca
prostituată de tot satul, vă sună cunoscut? Cazul vărului
incestuos, care şi-a violat verişoarele?

Sau acestea sunt scuzabile, pentru că le-au comis
„oameni" atraşi de sexul opus?

Dar punem în balanţă şi multele reportaje despre
cazul Darta 57 , cazul Doru Iuga 58 , şi cazul Treptow 59 din anii
90, se vede cu ochiul liber că există un caz de pedofilie
„homosexuală" la mai multe cazuri de pedofilie
„heterosexuală".

E echilibrat să se facă zeci de reportaje, talk-showuri,
emisiuni, dezbateri, incitări la linşaj, ultra-mediatizări ale
unui pedofil „homosexual", în timp ce problema pedofililor
„heterosexuali" este menţionată discret, sau culmea - la
ştiri, pe scurt, uneori omisă, sau mai rău - scuzată?

53 A se vedea articolul:

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/425286/Opt-minori-abuzati-sexual-in-

fiecare-luna-/.

ANDPC = Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. A se
vedea saitul instituţiei: http://www.copii.ro/.

55 A se vedea saitul instituţiei: http://www.igpr.ro/prima_pagina/index.aspx.

56 Date cf. http://www.ziare.com/actual/eveniment/07-06-2008/romania-peste-100-
de-copii-au-fost-abuzati-sexual-in-2008-349179.

57 A se vedea: http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/stilistul-marian-darta-audiat-in-
cazul-pedofilie-in-lumea-mondena.html.

58 Idem: http://www.cancan.ro/actualitate/reportaj/doru-iuga-si-cantaretul-fuego-au-
fost-iubiti-26274.html.

59 Idem: http://www.romlit.ro/treptele_lui_treptow.

47

Cine manipulează pe cine în acest caz, domnule
Picioruş??? Şi mai bine spus, cine e adevăratul nostru
duşmani

Mă deranjează foarte tare să fiu legat de aceste bestii
umane (pedofilii) şi cred că nu e important, dacă un pedofil
a violat o fetiţă sau un băiat! Important e că trebuie să fie
pedepsit.

Pe de altă parte, heterosexualitatea, ca şi
homosexualitatea, se petrec în cunoştinţă de cauză, între doi
oameni majori, vaccinaţi, care ştiu de bine-de rău, în ce se
bagă, şi deci relaţia lor nu are ce căuta în arena publică. Cel
puţin asta ar trebui să fie regula demnităţii.

Poate că, data viitoare, vă veţi gândi de două ori
înainte să legaţi pedofilia numai de homosexualitate, pentru
că, totuşi, faceţi o greşeală şi o mare nedreptate unor oameni
şi aşa nedreptăţiţi! ! !

Şi judecaţi, dacă e bine să vă aruncaţi, în mod forţat,
copiii într-o arenă de dezbateri, care nu este a lori

Cât despre partea de ficţiune, prefer sa spun, din start,
adevărul, deşi nu mai vreau să îmi amintesc, cum am
deschis ochii la terapie intensivă.

Tot ce vă pot spune e ce simţeam în acele momente:
revoltă, furie, perplexitate, şoc, teamă, greaţă şi tristeţe.

Până la urmă au rămas doar tristeţea şi urmele bătăii.
Totul a pornit de la faptul că mergeam pe stradă alături de
un băiat mai efeminat şi pe care am încercat să îl apăr, fără
prea mare succes.

Mai mult nu scriu, pentru că nu a trecut destul timp.
Şi nu e ficţiune! E doar... o parte din viaţa mea.

Pot doar să sper ca, pe viitor, să nu se mai întâmple
nimănui aşa ceva. Şi dumneavoastră sunteţi printre cei care
au puterea de a nu mai lăsa astfel de lucruri să se petreacă! 60

- Domnule Răzvan, îmi pare rău pentru tratamentele
nedrepte la care aţi fost supus de către bărbaţi heterosexuali

60 Vă anexez aici trei file video importante din punctul meu de vedere.
Prima filă reprezintă o discuţie neconveţională între părinţi şi copii:
http://www.youtube.com/watch?v=SuOtcfVRHFA.

A doua filă video e una memorială, în amintirea unui transsexual ucis în plină stradă:
http://www.dailymotion.com/video/xlna21_cripple-starfish_music.
A treia filă video e o campanie care atrage atenţia asupra situaţiei internaţionale a
cuplurilor de acelaşi gen, şi a fost arătată parlamentarilor, care au decis scoterea
articolului 200 din Codul Penal românesc. Aici avem varianta în limba italiană,
pentru că nu am mai găsit-o pe cea în limba română:
http://www.youtube.com/watch?v=aMvl3rh-XKE.

48

(presupun), după cum îmi pare rău pentru orice nedreptate,
care se comite în faţa oricărui om slab şi neajutorat: vizavi
de pruncii din pântece, de copii, de tineri, de adulţi, de
bătrâni, de cei în stare terminală...

Nedreptatea vizavi de viaţa lor atinge şi sufletul şi
trupul lor... şi eu nu mă uit doar la trupul lor...

Manipularea şi teroarea, sărăcia şi injustiţia întreţinute
artificial, voit... sunt tot atâtea calamităţi, care ne
demoralizează sau ne extermină.

Mă bucur că vedeţi, totuşi, într-un preot şi un
formator de opinie online un factor de decongestionare a
situaţiilor conflictuale multiple.

Şi, vă asigur, că nu împart violatorii în homosexuali şi
heterosexuali... ci îi bag în aceeaşi oală şi nici nu ascund sub
preş faptul, că numărul de criminali, de pedofili, de huligani,
de virusati HIV, de toxicomani e...mult mai mare decât

5 '

statistica oficială.

însă, cu toate că nu vă aliniez nici cu pedofilul şi nici
cu semidoctul, vă identific cu ceea ce, dv., mai întâi de
toate, mi-aţi spus că sunteţi: homosexual.

Pentru mine o astfel de legitimare {a fi gay) e una
inadmisibilă, pentru că eu mă legitimez când mă întâlnesc
cu cineva, ca fiind preot ortodox, doctor în Teologie,
scriitor sau creator de online si nu: heterosexual, băutor de

5 ~

bere, mâncător de plăcinte cu mere, scriitor la computer
sau televizionist.

Legitimarea dv. se referă la sex în primul rând, chiar
dacă a fi gay include un mod de a vedea lucrurile, o cultură
anume etc. Şi, dacă vă legitimaţi astfel, vă legitimaţi
prost... pentru că vă legitimaţi doar cu sexul anal şi oral şi nu
cu ceea ce sunteţi.

5

Veţi termina facultatea, poate veţi face şi o alta, veţi fi
publicitar, veţi scrie o carte, mai multe, veţi avea o
companie (să presupunem toate astea), însă legitimarea gay
nu trebuie să stea scrisă pe fruntea dv., ci asta e o treabă de
aşternutul dv., de cu cine vreţi să trăiţi.

5 7 5 5

Ceea ce enervează pe omul tradiţionalist ca mine nu e
persoana dv., ci faptul că sunteţi ostentativi în a vă arăta
alegerea sexuală.

De aceea, pentru viitor, cred că şi heterosexualii şi
homosexualii trebuie să accepte că existăm concomitent şi
că tuşarea a ceea ce eşti din punct de vedere al

49

dormitorului... nu trebuie să mai interfereze cu munca
noastră din fabrică, birou etc.

Insă relaţia Bisericii Ortodoxe cu comunitatea gay ca
atare şi cu fiecare în parte din această comunitate, va fi
întotdeauna, la nivel dogmatic, canonic şi duhovnicesc, una
de excludere, pentru că viaţa homosexualului este şi va fi
văzută ca o viaţă vicioasă prin spectrul relaţiilor anale şi
orale pe care le practică.

Principial, Biserica Ortodoxă vede în homosexual un
om căzut, bolnav sufleteşte, care se opune firescului său,
acceptând, un mod de-a fi pe care Dumnezeu, Creatorul
nostru, nu îl doreşte.

~ 5

Insă Biserica noastră nu exclude pe omul care renunţă
la aceste păcate împotriva firii (sexul anal şi oral), ci se
pocăieşte pentru viaţa sa dezastruoasă din punct de vedere
duhovnicesc.

însă, dacă nu acceptăm aceste păcate, pe care dv. le
practicaţi (cum nu acceptăm şi alte zeci de păcate, tot
nenorocite ca şi astea), nu ducem o campanie de anihilare a
comunităţii gay sau a cultelor şi a religiilor din România sau
oriunde, ci suntem deschişi dialogului.

Că mai există şi de-ai noştri şi de-ai dv. cu apucături
de inchizitori, nu negăm acest lucru. Insă, ceea ce facem noi
amândoi acum, faptul că dialogăm frumos şi că acceptăm să
ne spunem punctul de vedere, fără să ne dăm în cap, dacă
unul nu e de acord cu celălalt, e adevăratul mod de discuţie,
pe care un ortodox trebuie să îl aibă cu un gay, cu un
mormon, cu un delincvent, cu un violator, cu un satanist, cu
un yoghin, cu un ufolog.

Şi acum, pentru că am ajuns aici, vă întreb, tot la fel
de deschis ca si până acum: ce credeţi că ati lăsat si veţi lăsa

5 A 5 5 5 5

moştenire, dv., personal, lumii acesteia, la moartea dv.? Ce
va rămâne valoros după dv.?

- Sunt tânăr, sunt student, am simţul umorului, îmi
place să ajut, îmi place să discut, să călătoresc şi îmi plac
tinerii, nu tinerele.

Asta nu înseamnă că, de fiecare dată când mă
întâlnesc cu o persoană îi zic: „îmi pare bine de cunoştinţă,
sunt gay".

De obicei încep cu numele.

50

în plus, vă mai spun un lucru: 99% dintre oameni,
atunci când cunosc o persoană, se gândesc că au de a face cu
cineva heterosexual. Adică nici prin cap nu le trece că
persoana cu care dau noroc ar putea fi gay. Asta ţine de
modul cum ne privim pe noi înşine şi de cum ne percepem
cultural.

Dacă modelul prezentat la TV, în ziare, în cărţi, în
filme, pe blocuri şi la radio, în şcoli şi facultăţi, în legi şi în
emisiuni, peste tot ...

Dacă acest model este doar heterosexual (cum a fost
până foarte de curând), atunci fiecare om, fie el gay sau
hetero, va gândi, în mod automat: „suntem o societate
heterosexuală, deci acest om din faţa mea sigur e
heterosexual".

Dar nu e întotdeauna adevărat acest lucru!

De aceea poate că, uneori, mai este nevoie şi să îţi
asumi identitatea, pentru a nu ţi-o pierde într-o mare de
hetero sexualitate. Şi pentru a atrage atenţia, când cineva îţi
încalcă demnitatea umană sau, mai rău, când discriminarea
este instituţionalizată. Adică în momentul când legea vine
în sprijinul homofobului.

Să fim sinceri! Nici homosexualilor nu le place să se
expună unor palme ale societăţii (că momentan asta
primim).

Dar, ca nişte oameni inteligenţi, din ce în ce mai mulţi
dintre noi înţeleg, că fără această expunere un pic forţată şi
ostentativă ar fi mai rău: adică invizibilitate completă,
ignoranţă şi pedepsirea comportamentului, când se întâmplă
să fie descoperit. Cu asta nu putem fi de acord!

Din fericire suntem în Europa, nu suntem în Orientul
Mijlociu, unde să se omoare lumea cu pietre din diverse
motive religioase. Am trecut de mult de Evul Mediu.

Şi sper, ca şi noi, şi religia să urcăm încă o treaptă, nu
să coborâm laparterl

în concluzie, această supra-expunere compensează
invizibilitatea precedentă şi încearcă să facă lumea să se
obişnuiască cu ideea de homosexualitate, pentru ca, în cele
din urmă, cu toţii să ne cunoaştem vecinii şi prietenii gay, să
îi salutăm şi să mergem cu ei la un grătar.

Definiţia unei lumi, nu normale, ci pur şi simplu mai
corecte faţă de ea însăşi ar fi următoarea situaţie (pornind
de la o campanie publicitara portugheză):

51

Doi adolescenţi merg ţinându-se de mână prin
Cişmigiu, într-o zi rece de toamnă. Două bătrânele
croşetează pe bancă.

Una dintre ele exclamă surprinsă:

„Vaaaaai!... Ai văzut, dragă?! Nu-mi vine să cred!"...

Cealaltă răspunde: „Ce s-a întâmplat?!"

„Cum să poarte mâneca scurtă pe frigul ăsta?!" 61

Acum să luăm un exemplu din viaţa realăl

Un cuplu de vârstnici, care se ţin de mână pe stradă...
Lumea trece mai departe. Un cuplu de băieţi, care stau pe o
bancă... Toată lumea se holbează.

Cine e ostentativ? Cei care devorează „priveliştea",
sau cel care îşi trăieşte viaţa?

Cine face din homosexuali vedete, dacă nu
prejudecăţile şi stereotipiile hetero sexualilor!

Scopul pe termen lung al homosexualilor este dreptul
la indiferenţă.

Dacă homosexualii, într-adevăr, ar fi trataţi ca şi
restul, dacă majoritatea s-ar comporta în mod obişnuit faţă
de ei, dacă legea i-ar privi la fel, atunci nu ar mai avea de ce
să existe o mişcare gay. Am fi doar noi şi ai noştri.

In schimb, ce se întâmplă în realitate?

Când eram copil, îmi plăcea să mă joc de-a mama şi
de-a tata cu un prieten de bloc. îmi plăcea să mă joc şi cu
maşinuţe, şi cu păpuşi.

în şcoala generală, îmi plăcea să joc volei, nu fotbal.
Când eram mic, eram prietenul cel mai bun al fetelor,
rareori al băieţilor.

Mă uitam înjur şi tot ce vedeam, în familie, pe stradă,
la şcoală, peste tot vedeam veşnicul mesaj, auzeam veşnica
poveste scrisă cu litere vizibile, de neon, pe ecranele din
jurul meu: „EL + EA = LOVE".

Cântecul asta se auzea pe posturile de muzică,
refrenul continua la radio, imaginea te privea de pe coperta
revistelor, desenele animate mergeau pe aceeaşi idee,
vedetele vorbeau tot despre asta, piesele de teatru se
terminau obligatoriu cu sărutul între prinţ şi prinţesă, chiar
şi lecturile de la orele de română, deşi interesante în felul
lor, tot „EL+EA = LOVE" spuneau în cele din urmă.

61 Nu e o idee originală. Este o campanie publicitară creativă din Portugalia:
http://www.youtube.com/watch?v=GafppzC20fE.

52

Şi mă gândeam că sunt singurul care e „aiurea". Mă
gândeam cu groază că va trebui să îmi iau o soţie, pe care nu
o voi putea iubi cu adevărat. Mă gândeam că, sigur, lumea o
să îşi dea seama ca sunt diferit şi îmi era de pe atunci clar,
că dacă lucrurile nu se schimbă, nu voi avea o viaţă prea
uşoară.

Mă gândeam că trebuie să mă auto-educ, să îmi placă
fetele, în acelaşi fel în care îmi plăceau băieţii. Mă întrebam
ce ar spune părinţii mei, dacă eu aş pupa un alt băiat pe
obraz, cum mă puneau ei să le pup pe vecinele fete.

Aşa mă gândeam la vremea aceea... Acum ştiu că alţi
copii sau adolescenţi încearcă să se sinucidă, când îşi dau
seama că nu sunt „normali". Mulţi reuşesc, alţii ajung în
spitalele de psihiatrie cu depresii.

După cum spuneam, nu aveam un model, nici măcar
un indiciu, ca să îmi dau seama că există şi alţii ca mine.

Credeţi că e uşor să creşti într-o astfel de lume, în
care te simţi extraterestrul

Anii au trecut, am crescut... Viaţa a căpătat alt ritm şi
au început să apară unele indicii că nu sunt singur, a apărut
internetul, şi am început să înţeleg mai bine cine sunt şi ce
vreau.

Pe urmă a fost scânteia. Unul dintre prietenii din
copilărie, de la bloc, s-a transformat, pe tăcute, mai mult din
priviri, în primul meu prieten. Ne plăcea să stăm unul cu
altul. Eram nedespărţiţi. Şi mereu inventam motive să stăm
unul cu altul.

La un moment dat ne-am închis într-un garaj
prefăcându-ne că ne jucăm şi ne-am sărutat.

Era primul sărut adevărat. In acel moment am fost în
sfârşit sigur pe mine şi fericit.

Ca o coincidenţă a sorţii, chiar în acele săptămâni se
discuta deschis, pentru prima oară, despre homosexualitate,
despre primul marş gay. Băsescu zicea că „fiecare o face
cum îi place" 62 .

Primarul bordurilor 63 nu vroia să permită marşul, în
ciuda faptului că faxul primăriei şi căsuţa poştală au fost
blocate timp de 2 săptămâni cu mii de mesaje de susţinere
venite din toată lumea civilizată, cu toate că se pregăteau

62 în 2004, când câştigă pentru prima dată alegerile prezidenţiale. ..Problema
comunităţii gay a fost subiect de discuţie în campania sa electorală.

63 Adriean Videanu.

53

proteste în faţa ambasadelor României din Uniunea
Europeană şi SUA.

Auzisem la BBC că homosexualii români erau
hotărâţi să iasă în stradă orice ar fi. Foamea de bani din
presă, neprofesionalismul, neştiinţa şi manipulările
extremiştilor creaseră o atmosferă de război civil. Deja
taberele erau definite: homosexualii versus restul.

Lucrurile începuseră să dea în clocot. Atunci am
simţit că mai bine mor decât să stau în casă, când toţi
băieţii aveau să iasă în stradă şi să strige.

Şi, deşi nu aveam vârsta necesară pentru a participa la
marş, deşi habar nu aveam cum o să ne primească ceilalţi,
deşi unii pe stradă spuneau ca nu se mai ţine în Piaţa Unirii
sau că nu se mai ţine deloc, deşi primeam primele
ameninţări, deşi nici nu ştiam exact ce se întâmplă la un
marş gay, vroiam, simţeam, intuiam că acolo trebuie să
ajung.

L-am convins cu chiu cu vai pe Alex şi încă o
prietenă, ca să meargă împreună cu mine, i-am dat cu o
săptămâna înainte, tot ei, drapelul meu şi o pancartă.

Am spus că mă duc să îmi reprezint liceul dar, de
fapt, i-am lăsat baltă, am ocolit şi m-am dus fix în Piaţa
Unirii, la parada gay, cu o şapcă şi ochelari de soare mari
cât faţa, cu drapelul şi cu cartonul pe care scrisesem cu
carioca: „EL + EL = LOVE".

Nu îmi venea să cred: pentru prima oară extraterestrii
români şi prietenii lor s-au unit şi au ieşit în stradă. Eram
aşa de fericit, încât nu auzeam nici huiduielile, nici răsunetul
şi scânteile petardelor, nici ţipetele poliţiştilor, nici vuietul
mulţimii, nici sfaturile organizatorilor, nici nu îi vedeam
prea bine pe cei din jurul meu şi nici nu realizam în ce
pericol eram cu toţii.

Cu o mână fluturam steagul, de gât aveam agăţat
cartonul, îl ţineam timid pe Alex de mână, iar Andreea era
foarte mândră de noi şi ne lua de după umeri când pe unul,
când pe altul, ba chiar se lua la ceartă cu trecătorii care
înjurau.

Când m-am văzut în mijlocul acelei mulţimi colorate
de oameni, când am văzut că putem să mergem pe stradă,
când vedeam atâţia adolescenţi ca şi mine, am fost atât de
copleşit, încât am început să plâng. Şi nu, nu fac chestia asta
des!

54

Dar nu plângeam de tristeţe, ci plângeam de bucurie.
Nu ştiu cum s-a văzut, din afară, poate credeţi că exagerez,
dar în timp ce mergeam înapoi spre casă, ne spuneam între
noi că ceva de genul asta au simţit şi cei care s-au dus în
Piaţa Revoluţiei în decembrie 1989. Eram copii, ce vreţi!

Aşa că, dacă tot vorbim despre ostentativ, vă propun
un joc. Vă voi arăta 16 poze inofensive. Şi pe urmă trageţi
dumneavoastră nişte concluzii...

Vă voi spune atât: unele poze sunt de la Liberty
Parade, o paradă hetero, care se petrece de 12 ani pe
litoralul românesc, cu 30.000 de participanţi şi zeci de mii,
iar altele de la un gayfest din Occident.

O singură poză este de la Gay Festul românesc. Oare
care poze sunt făcute unde?

1

55

56

7

57

8

58

10

11

12

59

13

14

15

60

16

17

61

Răspunsuri: pozele 1, 4, 6, 7, 9, 10, 14, 15 sunt făcute
la LIBERTY PARADE, pe litoralul românesc, un spectacol
care atrage anual zeci de mii de turişti pe litoral, care vin să
urmărească parada şi concertele.

O paradă unde bărbaţi şi femei deghizaţi sau pe
jumătate goi se urcă în camioane, se săruta, ţopăie,
dansează, strigă se bucură.

Lumea de pe margine aplaudă şi chiuie, părinţii ies cu
copiii în braţe la balcoanele hotelurilor ca să le arate parada.

Pozele 2, 3, 8, 1 1, 12, 13, 16, 17 sunt făcute la un Gay
Fest dintr-un oraş mare din vest.

Oamenii se comportă asemănător ca la Liberty
Parade. Părinţii şi copiii ies să privească parada, să facă
poze, toată lumea se bucură şi nu e nevoie de poliţie.

Poza 5 este singura poză făcută la Gay Festul
bucureştean, cu tema Gay: de la Decebal şi Traian incoace.

Acum voi răspunde la ultima şi poate cea mai
importantă întrebare din interviul dv.

Nu am de unde să ştiu ce voi lăsa după moartea mea,
dar ştiu sigur că soarele va continua să răsară şi după ce nu
voi mai fi.

Ştiu că metroul va continua să funcţioneze. Ştiu că
vor mai fi alegeri. Ştiu că vor mai fi greve sau marşuri. Ştiu
că vor mai fi concerte. Ştiu că vor mai fi dezbateri. Ştiu că
vor mai fi răsturnări de situaţie.

Sper să rămân în memoria prietenilor. Sper să rămân
în memoria familiei, sper să las o moştenire materială, dar
sper şi că cei care m-au cunoscut vor zâmbi atunci, când îşi
vor aduce aminte de mine.

Sper ca viitorul să aducă o creştere a producţiei de
orez, voaluri, prăjituri cu frişca şi smochinguri... şi o scădere
a celor care sunt „ai nimănui".

Ştiu ca, într-un fel sau altul, lumea va continua să
existe. Viaţa nu se va opri niciodată.

Şi pentru că ştiu că toate acestea se vor întâmpla,
aproape sigur, voi muri cu sufletul împăcat.

62

On 1 1 /Ol / 2010 at 3:56 PM Pr. Gab ne! Sad: Editează

Frumoasa idee, ma înscriu si eu!

Asta daca autorul, dar si cititorii considera ca ar putea fi
interesant un interviu cu un preot păcătos si plictisitor ca mine.

Aştept răspunsul sfinţiei voastre.
Sărut mana! Domnul cu noi!
#■#### îVotes

On 1 1 /Ol / 2010 at 9:05 PM Pr. Dori n Said: Editează

Da!..

u

Puţin mai târziu vă trimit formatul cărţii... şi prima întrebare,
părinte Gabriel!

Se pare. că îl înlocuiţi pe d-1 Bogdan Stârceanu, care. s-a îngrozit
de la prima întrebare.. .şi s-a făcut că nu a înţeles formularea!

Sper să nu daţi bir cu fugiţii ca el !
***** 1 Votes

63

11 ianuarie 2010, 21. 28... 15 ianuarie 2010, 12. 45
Cu Părintele Masterand Gabriel Militaru

- Vă mulţumesc, Părinte Gabriel, pentru că aţi
acceptat ideea cărţii... şi a interviului de faţă. Şi încep, în
mod brutal, poate, prin a vă întreba: sunteţi un preot pietist
sau unul raţionalist! Adică vă conduceţi mai mult după
inimă sau după minte?

- Cu multă plăcere, Părinte Dorin. Şi eu va
mulţumesc pentru onoarea făcută. Dacă ar fi să răspund
foarte scurt şi rapid la întrebarea Sfinţiei voastre, aş spune
că nu sunt nici într-un fel şi nici în celălalt, adică nici
raţionalist în sensul strict şi nici pietist, sau, paradoxal, sunt
puţin din amândouă.

Cred că un creştin, şi cu atât mai mult un preot,
trebuie şi doreşte să-L iubească pe Dumnezeu şi să se
apropie neîncetat de El.

Dar pentru această trebuie, mai întâi, să-L cunoască
pe Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu a fiecăruia dintre noi
este o cunoaştere tainică, adâncă, personală, intimă a lui
Dumnezeu şi ţelul fundamental al creştinului.

Şi atunci, mă gândesc, că nu poate exista creştin, care
are o relaţie exclusiv bazată pe raţionalitate cu Dumnezeu
sau, dimpotrivă, unul care doar simte profund fără să
cunoască, să experimenteze.

Aşa încât eu, pentru că m-aţi întrebat despre mine,
încerc să-L cunosc pe Dumnezeu şi să mă apropii de El cât
mai mult pentru a-L iubi mai mult, şi, invers, doresc să-L
simt în sufletul meu şi să-L iubesc mult pe Dumnezeu,
tocmai fiindcă sunt conştient că astfel îl voi cunoaşte mai
profund şi mai bine.

De aceea am afirmat că, de fapt, nici eu şi nici
altcineva nu poate fi exclusiv raţional sau exclusiv
sentimentalist în relaţie cu Dumnezeu, ci cele două sunt
complementare şi absolut necesare în creşterea, în progresul
duhovnicesc al creştinului.

Dacă scopul rugăciunii isihaste este pogorârea minţii
în inimă, asta înseamnă că raţionalitatea se topeşte lin şi
tainic în sentiment şi se contopeşte cu el sau că raţiunea
smerită înaintea măreţiei dumnezeieşti se coboară şi se

64

uneşte cu iubirea în singurul loc unde îl poate slăvi cu
adevărat pe Cel necuprins, şi unde însuşi Cel nemărginit
doreşte să sălăşluiască: în inimă.

Cel ce doreşte să pătrundă adâncurile tainice ale
Dumnezeirii exclusiv pe cale raţională va sfârşi iremediabil
în mândrie, în trufie, în rigiditate, în răceală, în întuneric.

Dar nici cel care doreşte să ajungă la Dumnezeu doar
pe calea sentimentelor, excluzând cunoaşterea raţională, nu
va ajunge departe, căci va sfârşi într-o pseudo-cunoaştere a
lui Dumnezeu, haotică şi vagă. In ambele situaţii rezultatul
este îndepărtarea de Dumnezeu.

Deci, raţiunea şi sentimentul, mintea şi inimă,
împreună, nu separat, îl conduc pe omul sincer şi smerit
aproape de Dumnezeu şi izvorăsc în sufletul lui credinţă,
nădejde şi iubire.

- Şi, totuşi, dacă cineva ar veni şi v-ar spune: Ştiţi,
Părinte Gabriel, dumneavoastră puneţi mai mult fotografii
pe blogul dv. , vă plac widgeturile, vă plac lucrurile nu de
multă fineţe... şi, de aceea, cred că sunteţi pietist, în sensul
rău al cuvântului, iar de sublinierea raţională a credinţei vă
ocupaţi mai puţin, cum aţi contracara o asemenea opinie?

Adică, v-ar spune în rezumat: Nu sunteţi în stare să
vă explicaţi credinţa şi de aceea... daţi numai mostre
necomentate, ca fotografiile de la pelerinajele dv. la
Mănăstiri sau ca melodiile de pe You Tube.

E un comentariu răutăcios... sau are şi o urmă de
adevăr în el?

- Aş spune numai că această persoană nu a reuşit să
mă înţeleagă şi să mă cunoască încă...

Eu am dat şi dau răspunsuri, pe măsura priceperii
mele, desigur, la întrebările duhovniceşti ori existenţiale ale
credincioşilor, în diferite situaţii şi locuri.

Inclusiv la nivel on-line. Dar, menirea mea nu este să
„explic" credinţa, ci să o propovăduiesc!

Credinţa a fost explicată de însuşi Hristos, apoi de
Sfinţii Apostoli şi de Sfinţii Părinţi. Ea trebuie doar urmată
şi împlinită.

Am primit multe întrebări de-a lungul timpului, multe
dintre ele despre probleme, care şi astăzi preocupă pe mulţi,

64 A se vedea blogul său: http://prgabriel.wordpress.com/.

65

precum: ecumenismul, cipurile, ereticii, homosexualitatea,
incinerarea etc.

Şi, la majoritatea, am răspuns urmând învăţătura
oficială a Bisericii şi evitând părerile sau opiniile
personale, pe care le consider nepotrivite, din multe puncte
de vedere, în Ortodoxie.

Mai mult, am preferat, în majoritatea cazurilor, să
trimit răspunsurile direct celor care mi le-au solicitat, şi nu
să mă exprim foarte des public.

Consider că aşa este mai bine şi că sunt alţii mult mai
pricepuţi să o facă public. Asta nu înseamnă însă că nu am
abordat şi public unele probleme de interes major.

Dar, dacă, de fapt, întrebarea dvs., se referă la faptul
că nu am reuşit să public mult mai multe articole teologice
pe teme de doctrină, morală sau cult, deşi formaţia mea de
teolog este una sistematică, aceasta se datorează faptului că,
spre marele meu regret, am foarte puţin timp pentru a mă
ocupa de blog, pentru a scrie sau a crea. Am şi eu câteva
proiecte, dar... toate la timpul lor.

însă, ori de câte ori mă aflu undeva unde este ceva
frumos, plăcut si interesant de văzut sau cunoscut, imediat
imortalizez, culeg şi împărtăşesc şi celorlalţi.

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea
mâinilor lui o vesteşte tăria". Şi aceasta este o formă de
propovaduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Sper ca, în viitor,
să pot face mult mai multe lucruri bune şi frumoase.

Chiar şi aşa, am satisfacţia că am putut bucura până
acum, cu bloguleţul meu, un destul de important număr de
creştini, dovada multele e-mail-uri primite, ceea ce pentru
mine este o realizare personală importantă.

- Am înţeles: vă bucuraţi de ceea ce ati realizat... în

5 5 5

ciuda faptului că nu aveţi timp prea mult!...

Insă ceva mi-a atras atenţia... în răspunsul Sfinţiei
voastre: am evitat părerile personale. ..şi am răspuns cu
învăţătura oficială a Bisericii...

Insă ce înseamnă să ai părere personală! Şi,
deopotrivă, ce înseamnă să crezi... în învăţătura oficială a
Bisericii? Unde e cuprinsă această credinţă oficială a
Bisericii Ortodoxe şi de ce vă e teamă de... părerile
personalei Ce v-ar putea face. ..învăţăturile personalei

66

- Da, am obţinut mici realizări, în ciuda lipsei de timp
pentru a mă ocupa mai mult de blog.

Tocmai fiindcă îmi cunosc bine limitele şi neputinţa,
Părinte Dorin, micile reuşite, pe care le obţin cu ajutorul
Domnului, mă bucură enorm. Există persoane mult mai
pricepute şi mai înţelepte decât mine, care obţin rezultate
mult mai importante. Fiecare după puterea şi priceperea
lui...

Părerile personale?!... Eu, ca şi Sfinţia voastră, sunt
slujitor. Slujitor al lui Hristos! „Părerile mele" sunt
„părerile" Stăpânului Meu.

Toţi oamenii au libertatea de a crede şi de a alege
liber. Eu mi-am manifestat-o în momentul în care am
acceptat cu bucurie şi recunoştinţă Ortodoxia, credinţa
părinţilor mei.

Apoi, când am devenit preot, mi-am spus pentru
totdeauna „părerea personală". „Părerea mea" este
învăţătura Bisericii Ortodoxe, lăsată de Hristos Sfinţilor
Apostoli şi cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Aşa încât orice fel de „părere" exprimată de mine
trebuie să se încadreze în învăţătura Bisericii.

Există teologi, gânditori profunzi, care, de-a lungul
vremurilor, şi-au permis „semeţii" abrupte pe teren
doctrinar, uzitând foarte des de „părerile personale". Şi aici
cred că distanţa între îndrăzneala erudiţiei şi mândrie este
foarte mică. Iar mândria duce la pieire...

Sigur că este necesar să se „cerceteze Scripturile", să
fie alcătuite opere teologice de valoare... Dar aici părerile
personale pot fi, fie fără o importanţă prea mare faţă de
minunatul tezaur al învăţăturii ortodoxe, fie chiar un pericol
de a cădea şi a te abate de la doctrina ortodoxă.

Şi nu de puţine ori chiar aşa s-a întâmplat. Una este a
extrage sevă din scrierile sacre ale Ortodoxiei şi alta a
inova, a adăuga sau a scoate ceva din învăţătura Bisericii.

Eu nu am o învăţătură „a mea", ci încerc să o urmez
pe cea a lui Hristos. Dacă mi se cere „părerea" într-o
anumită situaţie, „părerea mea" e părerea lui Hristos.

Şi... nu cred că se poate vorbi de o „teamă", atâta timp
cât părerea ta este cea a lui Hristos. Iar dacă părerea ta nu
este a lui Hristos, atunci, da, este o mare teamă: că te poţi
îndepărta de El şi că-L poţi pierde.

Altă teamă nu este justificată şi nici nu trebuie să îl
caracterizeze pe un bun creştin.

67

- Părinte Gabriel, vreau să fiu mult prea sincer cu dv.,
cum poate nu a fost nimeni, mai înainte ca să mergem mai
departe. Dialogul real e un dialog onest, pentru ca să fie un
dialog mântuitor, îndreptător la nivel personal.

Sfinţia voastră faceţi prea puţin la nivel online, pe
blogul dv. şi în viaţa dv. personală, în materie de
aprofundare teologică, culturală etc. pentru că simţiţi că nu
puteţi mai mult. ..şi mxpentru că nu aveţi timp.

Un om care gândeşte profund... şi care a scris toată
viaţa... nu are probleme nici cu scrisul, nici cu timpul şi nici
cu gânditul... pentru că e mereu un gând, o rugăciune, o
exprimare, o mână întinsă altora şi întotdeauna ştie să
valorifice timpul, chiar şi când nu-1 are din belşug...

Nu puteţi mai mult pentru că acesta sunteţi. Ca să vrei
trebuie să poţi... nu doar să crezi că poţi. Iar demersul dv.
online e unul mimetic şi nu profund personal, fapt pentru
care nu are relevantă dacă e să vorbim de: creaţie online
autentică.

Noi suntem amândoi slujitori ai aceleiaşi Biserici, a
singurei Biserici a lui Dumnezeu (cum subliniez
adesea). ..depinde însă cum şi de ce.

Dar, dacă modul în care trăiesc şi pentru ce sunt
preot le trăim personal, le trăim acasă, le trăim în noi, le
trăim la Biserică, oriunde... şi doar noi putem să spunem, în
mod franc, adevărul nostru... totuşi vorbele, creaţia noastră,
modul în care ieşim spre alţii ne deconspiră...şi cred că îmi
daţi dreptate.

Dv., ca şi mine, sunteţi preot.. .Numai că eu, privindu-
vă creaţia online, modul în care abordaţi o problemă sau
alta, ca unul dintre cititori spun asta (făcând abstracţie de
faptul că ne cunoaştem întru câtva, incipient...)... nu mi-aţi
dat deloc senzaţia că gândiţi cu mintea proprie credinţa
noastră în articolele Sfinţiei voastre, că v-aţi impropriat-o la
modul că a devenit una cu modul dv. de-a fi, ci am avut
sentimentul, că.. .repetaţi formule deja învăţate.

Şi că sunteţi un pietist cu formule auzite, mai mult sau
mai puţin urechist, şi nu aprofundate personal, adică un om
mai mult sentimentalist decât cu o acurateţe a gândirii, cu o
logică interioară a ideilor, pe ici pe colo cu o dorinţă de
altfel, de mai mult... dar care nu iesiti deloc dintr-un cerc

~ 5 5

strâmt... pentru că nu cred că v-aţi convertit în mod real la
dreapta credinţă, că, de la un anumit moment, v-aţi
schimbat, în mod fundamental, modul de a fi.

68

Teama Sfinţiei voastre de a fi personal vine din aceea
că nu sunteţi un om personal, cu o gândire şi o experienţă
teologică proprie. Reticenţa faţă de gândire şi faţă de studii
aprofundate e profundă şi gravă, pentru că nu aveţi sol sub
picioare şi, pe aceasta, o răspândiţi şi altora... deşi nu vă
place (este evident acest lucru... şi e un lucru bun) nivelul dv.
foarte scăzut.

Mi-a plăcut, de când v-am cunoscut, modul în care
încercaţi să-i înţelegi pe alţii sau să fiţi amiabil. Aceste două
atuuri vă fac să nu fiţi extremist, ca mulţi alţii la nivel

5 ~ 5 5

online, însă extremismul dv. e subcutanat, e sub piele,
pentru că îşi are rădăcina într-o bună părere despre ceea ce
credeţi că ati înţeles din teologia si viata Bisericii.

5 5 5 O 5 5

Dacă as mai trăi 3000 de ani de aici încolo si as mai

5 5 5

face 300 de doctorate în 100 de ştiinţe ale lumii... niciodată,

5 5 7

dar niciodată nu aş îndrăzi să spun că părerea mea e
părerea lui Hristos. Adică faptul, că eu mi-am însuşit atât
de bine învăţătura lui Hristos. ..de sunt un fel de mic Hristos,

5 '

pe pământ, care face totul ca El.

Aşa crede şi pontiful roman: între mintea lui şi mintea
lui Hristos nu vede nicio diferenţă.

5

Orgoliul de a spune acest lucru, la Sfinţia voastră, că
acţionaţi, gândiţi, vă comportaţi, sfătuiţi, aşa cum spune
Biserica şi cum spune Hristos, pentru că ştiţi nişte lucruri pe
de rost, îl pun pe seama unui infantilism inexplicabil sau,
mai degrabă, a unei inapetenţe de exprimare.

Asta se întâmplă, de obicei, cu absolvenţii de
Facultate de Teologie, care confundă Teologia Dogmatică
cu manualul de Dogmatică sau înţelegerea Scripturii cu
literalismul sau cu colaţionarea a diverse explicaţii
patristice.

Mai pe scurt, Sfinţia voastră mă veţi convinge că
înţelegeţi, măcar 3 % un subiect teologic, în profunzimile
sale, dacă, despre o dogmă, o carte, un Sfânt, îmi veţi scrie
măcar 300 de pagini de lucruri înţelese de dv., singur, pe
textele ca atare.

Smerenia, dragă Părinte Gabriel, vine când faci prea
multe ca să fie puţine. ..şi ţi se pare că nu ai făcut nimic. Şi
de acolo, de la glasul smereniei tale de 1%, cu transpiraţie
maximă... nu veţi mai spune niciodată că ştiţi ce a spus
Hristos sau ce au spus Sfinţii... ci, că acestea, pe care le-aţi
aflat, după multă trudă, sunt cele pe care Dumnezeu vi le-a
dăruit, vi le-a dezăvăluit ca să le cunoaşteţi, pe măsura dv.

69

Nu, până acum aveţi citiri frugale, repezite, multe
neştiinţe capitale şi nevoie de credinţă reală, autentică... şi nu
de frazeologie!

Uneori, când aţi fost jovial cu mine, relaxat, aţi fost
dv. înşivă.. .Numai că acel Gabriel jovial cu mine. ..era un
Gabriel de lume, oarecare, fără culoare religioasă.

Dacă (mai) pot fi credibil, Părinte Gabriel, în
momentul când ati deveni ortodox real, din care să emane
har şi logică duhovnicească, m-aş prinde... şi v-aş zâmbi
bucuros. ..şi uşurat în acelaşi timp.

Şi, după acest moment de sinceritate dictat de către
conştiinţa mea, vă pun o întrebare, prin care vă puteţi
disculpa... cu probe.

Cum arată, pe dinăuntru, din punctul de vedere al
experienţei duhovniceşti a Sfinţiei voastre convertirea unui
om la dreapta credinţă şi care sunt semnalmentele din care
putem observa această schimbare?

Dacă cu dv. ea s-a petrecut... puteţi să daţi detalii,
nu?!... 65

65 în data de 15 ianuarie 2010, am primit de la Părintele Gabriel, în locul răspunsului
la întrebare, următoarea scrisoare:

„Eu înţelesesem că această carte la nivel online se adresează credincioşilor, cititori ai

blogului dvs., şi nicidecum că este o modalitate de a umili şi a vă manifesta

superioritatea, mândria şi aroganţa faţă de alţii.

Am sesizat din primele întrebări că doriţi să mă luaţi tare şi să mă umiliţi, dar, ca un

om educat şi civilizat, am răspuns cât am putut de frumos şi la subiect.

Dar, ca să nu vă dau prilejul să păcătuiţi în continuare, chiar dacă încă nu

conştientizaţi asta, o să mă retrag şi n-o să vă mai răspund la nicio întrebare.

Vă doresc succes în continuare, să vă dea Dumnezeu puterea să luminaţi şi în

continuare, cu erudiţia dvs., pe cât mai mulţi credincioşi şi să îi conduceţi la

mântuire !

Pr. Gabriel".

în aceeaşi zi, i-am răspuns Părintelui Gabriel Militam:

„Părinte Gabriel,

dorinţa mea a fost şi este aceea de a dialoga cu dv., ca şi cu ceilalţi trei împreună-

scriitori ai acestei cărţi, numai că, cu dv., potrivit statutului de Părinte duhovnic pe

care îl aveţi şi de slujitor al Bisericii, am ales să vorbesc lucruri mai speciale.

Adică vorbesc cu fiecare particularizat. ..şi cui i s-a dat mai mult, mai mult i se cere...

Dialogul presupune adevărul celor două părţi. Adevărul meu a fost spus. Adevărul

Sfinţiei voastre poate fi spus, după întrebarea mea, şi cititorii aleg ce să creadă.

Da, cititorii cărţii noastre (eu nu vă exclud din carte), credincioşi sau nu, vor observa

răspunsurile. ..şi, din răspunsuri. ..vor intui persoanele care le-au scris.

De asemenea vor citi şi întrebările mele. ..şi tot ei vor trage concluzii, potrivit cu

înţelegerea fiecăruia.

Dacă o întrebare a mea vă pare cum vă pare, dv. vă puteţi spune punctul de vedere în

porţiunea dv. de text, şi puteţi arăta, demonstra, sublinia, pe câte pagini doriţi, că eu

nu am dreptate. ..şi mă ajutaţi să va văd într-o altă lumina, aşa cum vă vedeţi dv.

70

On 1 Z/01/2010 at 3*5 PM Rorti Serbai Said: Editează

Frumoasa idee,

In cursul zilei de astăzi ve expediez si eu CV-ul meu, cu toate ca
exista material „electronic" strâns pe aceasta platforma (post-
ula comentarii) cat sa umpleri o biblioteca.

O si buna!

ititititit iVotes

On 1 2/01/2010 at 5:37 PM Pr. Dorin Said: Editează

Mulţumim frumos, domnule Florin pentru intenţie şi
pentru încrederea dv. pe care. o investiţi în noi!

Sunteţi al treilea convorbitor al meu şi veţi primi cartea, în
aceasta seară, în formatul de acum, ca şi ceilalţi doi, pentru a
ne răspunde la întrebări.

Vă dorim numai bine!

##### iVotes

De aceea, comentariul meu de dinainte de întrebare (prea sincer.. .se pare), poate fi

complet anulat de către dv., dacă ne prezentaţi, mie şi cititorilor, modul convertirii

dv. şi modul vieţuirii dv. duhovniceşti, pe de o parte, pentru a spune că eu nu am

dreptate şi pentru a-mi arată că trebuie să vă văd mult mai profund iar, pe de altă

parte, pentru a folosi pe cei care vă citesc.

Aseară v-am spus să nu va grăbiţi. ..Şi, se pare, că v-aţi grăbit... Interviul cu dv. avea

multe lucruri frumoase, ca şi ale celorlalţi...

Eu vă aştept reconversia la gânduri mai bune. ..şi nu accept că puteţi fi laş, că puteţi

da bir cu figiţii, când e vorba să spuneţi cine sunteţi şi ce credeţi despre dv. şi despre

orice lucru de pe lume.

Niciodată întrebarea nu e răutăcioasă... dacă răspunsul este inteligent.

Va aştept cu mărturia dv. despre experienţa convertirii personale şi cu primii paşi în

viaţa în Hristos.. .pentru ca să spulberaţi negativismul (dacă aşa îl vedeţi) întrebării şi

al remarcelor mele.

Vă doresc numai bine amândurora!

71

12 ianuarie 2010, ora 17. 41. ..20 ianuarie 2010, 17. 37

Cu D-l Florin Şerban, Inspector de Asigurări

- Vă mulţumim frumos, domnule Florin Serban,
pentru modul constant în care v-aţi manifestat în
comunitatea noastră de cititori, de când ne-ati cunoscut. Am
apreciat din prima acest lucru... şi acum, cu mult mai mult,
ţinând cont de faptul că aţi acceptat acest interviu.

De aceea, prima întrebare pe care v-o adresez se
referă la comunicare... şi, totodată, la oameni. Cât de
importantă e în munca dv. raportarea la oamenii Ce sunt
oamenii.. .din punctul de vedere al jobului dv.?

- Comunicarea verbală sau non verbală între oameni
este vitală indiferent de domeniul de activitate al acestora.
Atunci când apar erorile de comunicare, atunci apar şi
problemele.

Orice firmă care se respectă şi îşi respectă clienţii are
în componenţa ei un departament special creat pentru
perfecţionarea comunicării.

De ce oare acceptă o firmă să investească bani într-un
astfel de departament ?!...

Simplu: pentru că aduce profit! O comunicare mai
bună, mai aplicată din partea angajaţilor dezvoltă idei noi,
reformatoare, asimilate peste cele vechi la fel ca un bulgăre
de zăpadă în rostogolire, (până la ce nivel se va ajunge cu
bulgărele, apropo de discuţia de mai sus, nu ştim), care tinde
spre perfecţiune.

Din păcate însă observ şi eu, cu tristeţe, că în zadar
cunoştinţele noastre sunt în perpetuă expansiune, dacă ele au
un caracter mai mult distructiv decât constructiv. Si mă refer
la arme biologice, boli create artificial, războaie nucleare şi
alte nenorociri, care se află la o apăsare de buton distanţă de
noi.

Referitor la oameni, din perspectiva brokerului de
asigurări, pot spune că oamenii sunt deosebit de preţioşi,
deoarece reprezintă materia primă cu care lucrez, spre
deosebire de strungar, care ia bucata de fier şi o modelează,
în mod spectaculos, transformând-o în produs finit, bun de
comercializat.

72

Eu iau omul, comunic cu el, încerc să descopăr
riscurile la care bunurile îi sunt expuse iar, la final, îi vând
un vis, îi vând ceva ce nu poate fi palpabil pe loc,
asigurarea, că dacă vreunul din acele riscuri se va produce,
atunci el sau moştenitorii lui vor fi despăgubiţi cu o anumită
sumă de bani.

Incertitudinea producerii riscului asigurat atrage după
sine incertitudinea beneficierii de visul tocmai cumpărat dar,
totodată, acel vis îi conferă linişte şi încredere în viitor.

însă, la fel că în exemplu de mai sus 66 , cu folosirea
negativă a cunoştinţelor şi aici, în domeniul asigurărilor,
goana după îmbogăţire rapidă şi-a făcut loc generând
sabotori în ambele tabere, atât în rândul oamenilor asiguraţi,
cât şi în rândul asigurătorilor.

- în concluzie, dv. vindeţi viitor... sm asiguraţi un
viitor celor care, din cauza unui cataclism, şi-ar pierde casa
sau maşina. Lucraţi cu viitorul... dar cu viitorul oamenilor,

5 5 Z>

care v-au oferit încrederea lor.

Din acest punct de vedere, cum vedeţi viitorul
românilor, pe termen scurt (2010) sau mai lung? Vor respira
mai firesc, cu mai multă încredere în viată sau vor fi si mai

~ 55

nefericiţi, si mai trişti la fată?

5 1 5 5 5

- Prognozând viitorul românilor pe termen scurt sau
lung, strict legat de segmentul asigurărilor, din punct de
vedere al ultimelor modificări aduse cadrului legislativ (şi
voi reveni puţin mai jos asupra lor) eu cred că anul 2010
este un an de cotitură pozitivă în ceea ce priveşte viitorul
românilor, mai puţin pe termen scurt, însă semnificativă pe
termen lung:

1) O prima măsură adoptată a fost introducerea
obligativităţii asigurării locuinţelor pentru trei riscuri
fundamentale:

a) CUTREMUR,

b) INUNDAŢII NATURALE,

c) ALUNECĂRI DE TEREN.

Ştim că tot ce este obligatoriu este aspru taxat de
vocea poporului, însă gândiţi-va la consecinţe.

66 Se referă la interviul altui colaborator. Şi aceasta, pentru că fiecare dintre
convorbitorii mei au văzut, pe parcursul scrierii cărţii, ceea ce au scris şi ceilalţi
coparticipanţi. Fiecare autor şi-a scris fragmentul său de răspuns.

73

Vedem la televizor, în fiecare an, oameni disperaţi,
rămaşi fâră agoniseala de-o viaţă, din cauza producerii a cel
puţin unuia dintre cele 3 riscuri enumerate mai sus.

Dintre aceştia nici măcar 1 % nu cred că au
economiile necesare pentru a începe viaţă de la zero şi a-şi
reconstrui gospodăria, de aceea apelează la stat, iar statul
ridica neputincios din umeri.

Dacă statul român a ajuns să plătească pensiile şi
ajutoarele sociale din împrumuturi externe e limpede că nu
este capabil să suporte nici costurile de reconstrucţie a
caselor celor sinistraţi.

Aici îşi face simţită prezenţa această lege care, trebuie
să recunosc, este departe de a fi perfectă însă, cu siguranţă,
este necesară.

Asigurătorii colectează primele de asigurare (costul
asigurării) de la toţi românii, le gestionează independent de
bugetul de stat (investiţii pe diverse pieţe de capital
generatoare de profit etc.) şi le injectează, înapoi, în
economie, exact atunci şi acolo unde este nevoie urgentă de
ele, într-o situaţie catastrofică ca cea de mai sus.

Veţi spune: de ce să plătesc eu pentru necazul
altuia? I ....Păi pentru că aşa este omeneşte, să fim prudenţi,
să ne gândim la viitor şi să ne întrajutorăm la nevoie, nu să
facem chetă ad-hoc în biserici sau prin campanii media
(aşteptând ajutor de la Gigi Becali) atunci când s-a produs,
deja, catastrofa.

Românii, din păcate, şi-au pierdut cultul banului
economisit pentru zile negre. Cât despre cultul asigurării ce
să mai vorbesc: nu l-au avut niciodată. Iar când încerci să le
explici avantajele sunt reticenţi sau, chiar mai rău, sunt
revoltaţi.

2) A doua şi ultima măsură adoptată anul trecut 67 , la
care voi face referiri (pentru a nu bloca discuţia pe un singur
subiect), este cea a diferenţierii costului de asigurare
obligatorie auto (RCA) în funcţie de daunalitatea şoferului
(de câte accidente a provocat din vina să în anii precedenţi).

Nu este corect ca un şofer, care circulă haotic şi
provoacă accidente, să cumpere asigurarea la acelaşi preţ cu
acela care circulă prudent şi nu provoacă accidente.

Asigurarea, aşa cum am văzut mai sus, este un fond la
care participăm toţi, dar de care beneficiem doar unii dintre
noi, în funcţie de cum avem „norocul".

67 în anul 2009.

74

Dacă în cazul catastrofelor naturale eram de acord să
suportăm toţi cheltuielile, în mod egal, deoarece producerea
acestora nu depinde de noi, în cazul accidentelor auto
lucrurile se schimbă, pentru că ele depind, în cea mai mare
măsură, de voinţa noastră.

Cauza principală a producerii accidentelor, după cum
ne relatează poliţia rutieră în fiecare zi, este viteză excesivă,
alcoolul şi neatenţia.

Dezaprob întru totul un astfel de comportament în
trafic şi aş fi de acord nu doar cu triplarea costului
asigurării ci şi cu suspendarea definitivă a permisului de
conducere în cazul acelora, care provoacă accidente rutiere
soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

- Domnule Florin, cred că aţi fost foarte convingător
în pledoaria dv. vizavi de nevoia de asigurare (de locuinţă
sau artefacte personale) pentru clipe de cumpănă,
nedorite... bineînţeles, de către nimeni.

Şi în această pledoarie punctuală a dv.,
responsabilitatea factorului uman este definitorie. Ca
membru al societăţii trebuie să fii prevăzător şi, în acelaşi
timp, responsabil pentru urmările faptelor tale, a cuvintelor
tale, a gesturilor tale.

Eşti prevăzător tocmai pentru că vrei să ai o anume
calitate a vieţii şi jobul dv., în esenţă, se ocupă cu calitatea
vieţii... înainte. ..şi.. .după momente dramatice la nivel social,
ca cele provocate ieri sau alaltăieri de cutremurul devastator
din Haiti .

Insă, ca să ai această responsabilitate la nivel
personal, care angajează şi viaţa altora (că am vorbit de
traficul haotic produs de către oameni... iresponsabili),
trebuie să ai un mod de viaţă responsabil, să te înscrii într-o
tradiţie, într-o credinţă şi o cultură a responsabilităţii.

Majoritatea românilor sunt creştini ortodocşi, dar nu
toţi au o grijă vie, reală, vizibilă nici pentru viaţa semenilor
lor şi nici pentru ţara pe care o locuiesc.

Unde credeţi dv. că există buba, carenţa noastră în
ceea ce priveşte responsabilitatea pentru viaţa noastră, a
semenilor noştri şi a mediului ambiant? De ce preferăm să
nu ne gestionăm bine prezentul şi viitorul personal (ca să nu
privim mai departe), dacă, pe de altă parte, fiecare dintre noi

A se vedea: http://www.realitatea.net/dezastru-in-haiti-dupa-un-cutremur-de-
magnitudine-7--sute-de-cladiri-daramate-si-mii-de-morti_695194.html.

75

suntem atinşi, când ni se spune, că trăim bezmetic, fără o
logică anume?

- Buba cred că îşi are originile în lene şi în cei şapte
ani de-acasă. Ne este lene să facem un lucru bun, pentru că
este mult mai greu de realizat decât unul rău şi nu avem
chef să fim responsabili, că doar este democraţie şi fiecare
face ce vrea.

Astfel de indivizi denaturaţi, plini de tupeu nu cred că
se simţ nici măcar atinşi, când li se spune că trăiesc
bezmetic ci, dimpotrivă, sunt aroganţi, cinici şi total
indiferenţi.

îi vedem, în general, pe sticlă, făcând rating şi
lăudându-se cu stilul lor de viaţă dragilor telespectatori
„gură-căsca", îi vedem în mijloacele de transport în comun,
scuipând seminţe, îi vedem pe şoselele României provocând
accidente rutiere.

Sloganul post-revoluţionar: „Aţi prostit poporul cu
televizorul" nu s-a schimbat cu nimic în ultimii 20 de ani.

O mare parte din vină cred că o poartă şi media, din
ce în ce mai avidă de senzaţional, care promovează
comportamentele deviante, lăsând să se înţeleagă că toţi
românii sunt o apa şi-un pământ, contribuind astfel la o
prostire în masă, la o pierdere a respectului de sine şi a
respectului faţă de ceilalţi.

Constat cu bucurie că această prostire în masă se
resimte mai puţin în mediul rural, la ţară, la modul frumos
cântată de Tudor Gheorghe: Ţara, Ţara Mea.

Oamenii îşi ocupă timpul cu treburile gospodăreşti şi
preferă canalul cu muzică populară în locul celui cu manele,
canalul religios în locul celui de teleshoping, prezenţa la
Sfântă Liturghie în locul trândăvelii.

Poate şi datorită densităţii populaţiei pe metru pătrat,
net inferioară celei de la oraş, ţăranul român este mai viu
sufleteşte decât orăşeanul, mai aplecat spre cele sfinte şi mai
atent la tot ceea ce îl incojoară.

La ţara încă se spune celor în etate, cu care te
întâlneşti: Sarut-măna! sau: Ziua bună!, chiar dacă nu îi
cunoşti personal, încă cele mai reprezentative personalităţi,
apreciate şi de urmat, ca exemple ale locului, sunt preotul şi
primarul.

încă există respect pentru tradiţiile moştenite din
moşi-strămoşi, iar pervertirea acestora, chiar dacă a început

76

să-şi facă simţită prezenţa în rândul tinerei generaţii,
înaintează cu paşi mult mai anevoioşi decât la oraş.

Aud tot mai des vorbindu-se de o lipsă a modelelor
morale în rândul tinerilor. Aşa o fi! Poate că generaţia asta
are o astfel de carenţă.

Nu se nasc genii în fiecare zi dar, totuşi, pe care reper
moral ai nevoie să-1 vezi, pentru a şti că trebuie să saluţi, să
vorbeşti respectos, să nu furi, să nu minţi, să mături în jurul
tău, să te îmbraci civilizat, să nu te destrăbălezi, prostituezi,
droghezi etc, etc, etc.?! De niciunul!

Ai nevoie doar de o elementară educaţie primită de la
părinţi, menită să cultive în tine spiritul civic şi bunul simţ.

Poate tocmai de aceea, mulţi dintre noi am fost
sensibilizaţi de unul dintre candidaţii la preşedinţie, care s-a
axat în campanie pe temă bunului simţ şi pe necesitatea
implementării acestuia în toate acţiunile întreprinse de către
noi.

Fără bun simţ, educaţie, respect, tradiţie, este
imposibil să trăim civilizat şi să ne putem bucură de o
calitate a vieţii superioară celei prezente.

Am mai spus-o şi altă data, o spun şi acum, suntem
singurii răspunzători pentru tot răul care ni se întâmplă şi tot
singurii în măsură să-1 îndreptăm.

- în concluzie, deficitul nostru de responsabilitate stă
într-o eliminare din noi a minimului de respect faţă de alţii
şi, implicit, faţă de noi, şi a uitării moralei sociale, a bunului
simt.

5

Şi mă bucur, domnule Florin, că gândiţi acest lucru şi
că observaţi discrepanţa dintre oraş şi sat în materie de
mimare de noi comportamente, pe care o vedem şi noi şi
mulţi alţii si care e o realitate de facto.

5 5 5

Insă vreau să mă întorc spre dv. şi mai pronunţat şi să
vă întreb despre cum arătaţi în viaţa dv. personală... şi, mai
ales, să vă rog ne descrieţi un moment de viaţă, în care dv.
ati înţeles lucruri fundamentale, demne de aflat si de către

5 5 ~ 5

alţii.

- Sunt o persoană căreia nu-i plac reflectoarele
aplecate asupra sa, de aceea vă voi răspunde ceva mai scurt.

Toate situaţiile, experienţele, ideile de moment sau
principiile descrise mai sus fac parte din viaţa mea
personală.

77

Cu toate că suntem fiinţe duale, formate din trup şi
suflet, viaţa, din păcate, este una singură, cea personală.

Cred că tocmai acesta se constituie în lucrul
fundamental, demn de aflat şi de către alţi: a recunoaşte cu
sinceritate cum ai fost în trecut, cum eşti în prezent şi cum
ţi-ai propus să fi în viitor.

Dacă ne-am asuma, fără ezitare, propria noastră
identitate, propriul nostru temperament, propriul nostru
caracter, am asista la mai puţine situaţii penibile, de genul
cărora în care suntem prinşi cu cioară vopsită.

Sunt de părere că Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare
cu anumite calităţi şi, în acelaşi timp, ne-a dat liber arbitru
pentru a ne folosi sau nu de ele.

De aceea nu toţi putem cânta la pian, scrie cărţi sau
înota profesionist. Putem cocheta cu multe dintre ele, fără
însă a le desăvârşi.

78

Epilog

Cartea de faţă de interviuri e cartea celor 10 zile (10 -
20 ianuarie 2010) şi a celor 5 oameni: unul întreabă şi 4
răspund.

întrebările mele au plecat prin email şi răspunsurile s-
au întors tot pe-acolo.

Nimeni nu a forţat pe nimeni să răspundă, ci fiecare a
scris când a vrut...asumându-şi însă răspunsurile.

Fiecare şi-a scris partea lui cum a dorit, corectura,
punerea în pagină, unele note de subsol şi referinţele de
subsol, care elucidează anumite aspecte sau nume inserate în
carte ne aparţin.

Când am scris articolul publicitar, al potenţialului
proiect al cărţii-interviu am subliniat faptul că e invitat
oricine să participe. Nu am pus oprelişti, nu am întors
spatele nimănui, nu am renunţat la nimeni.

Iar cei care au consimţit participării la formarea cărţii
şi au răspuns ca atare au fost co-scriitori surpriză, nefiind
nimic aranjat, stabilit de mai înainte, lucru care nu s-a
petrecut nici în timpul scrierii cărţii.

Nu am avut niciun plan prestabilit şi, implicit, nici
întrebări contrafăcute. Am întrebat ceea ce am simţit că
trebuie să întreb, atunci, în momentul punerii întrebărilor.

Interviurile ca atare arată şi cine sunt participanţii la
dialog şi ce pot, dar şi limitele lor. Limite reale sau
autocenzurări.

In mod evident, cel mai determinat co-autor al cărţii a

~ 5

fost domnul Răzvan, care şi-a pledat cauza în pofida
întrebărilor si remarcelor mele dure si ne-a dar o lecţie

5 5 5

importantă de civilitate şi de dialog, iar decepţia mea,
probabil şi a dv., a constat în faptul, că dialogul a devenit
imposibil cu părintele Gabriel Militaru.

Domnul Bogdan Stârceanu, primul entuziast al
proiectului cărţii, ca şi anterior, în cadrul Colocviului
internaţional al comentariului decent (15 septembrie- 15
octombrie 2007) 69 , cât şi domnul Florin Şerban, recent

69 A se vedea partea întâia a discuţiilor: http://bastrix.wordpress.com/colocviul-
international-al-comentariului-decent-15-sept-15-oct-2007/ şi partea a doua:
http://bastrix.wordpress.com/colocviul-international-al-comentariului-decent-15-
sept- 1 5-oct-2007/colocviul-international-al-comentariului -decent- 1 5-sept- 1 5-oct-
2007-xiv-xvi/.

79

prieten al proiectului nostru online, ne-au împărtăşit din
experienţa şi munca dumnealor pe cât au dorit, fapt
îmbucurător.

Concluzia importantă a proiectului nostru comun e
aceea că, la nivel online se pot face lucruri foarte valoroase,
dacă oamenii îşi asumă valorile şi crezurile personale, dacă
vorbesc despre ei la modul profund dialogic.

Dialogul înseamnă adevărul tău, spus în mod franc,
acceptând totodată, din partea convorbitorului tău, adevărul
lui, fără să abdici de la starea dialogică.

Şi numesc stare dialogică întreaga ta persoană, cu
toate experienţele, achiziţiile ei experenţiale de tot felul,
care doreşte să se spună pe sine în faţa altuia, altora.

Faptul că dintre cei 2500-3000 cititori zilnici, direcţi
ai platformei Teologie pentru azi doar 4 inşi au vrut să
discute cu noi, despre ei, despre ei şi experienţa lor arată, pe
de o parte, un mare curaj şi, în acelaşi timp, o mare
responsabilitate.

Poate că mesajul proiectului de faţă e acesta: avem
nevoie, la nivel online, de mai mult curaj responsabil, adică
care să îşi asume identitatea în mod dialogic, creator,
revoluţionar în bine.

80

Teologie pentru azi

Cartea de faţă este o ediţie exclusiv

online gratuită şi e proprietatea

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş.

Ea nu poate fi tipărită şi
comercializată.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş

Teologie pentru azi

Toate drepturile rezervate